StiripesurseDiasporaBelgia s-a confruntat în 2018 cu cea mai caldă vară din...

Belgia s-a confruntat în 2018 cu cea mai caldă vară din istorie

Publicat:

Belgia s-a confruntat anul acesta cu cea mai caldă vară din istorie, temperatura medie înregistrată în lunile iunie, iulie şi august depăşind recordul din 2003, de 19,7 grade Celsius, a anunţat vineri şeful provizoriu al Institutului regal meteorologic (IRM), citat de AFP, potrivit agerpres.

Previziunile pentru ultima săptămână din august, cu temperaturi de cel puţin 20 de grade Celsius, permit să se afirme cu “90%” certitudine că acest record din 2003 va fi bătut, a precizat pentru AFP oficialul citat, David Dehenauw.

Citește și : UE va regreta planul său de ajutor economic pentru Iran, avertizează Netanyahu

IRM va prezenta cifre oficiale în acest sens la 1 septembrie.

Însă, a scris Dehenauw pe contul său de Twitter, “având în vedere observaţiile de până acum şi previziunile până la 31/8”, această vară va fi “cea mai caldă din 1833”.


La trei ani de la crearea Belgiei, respectiv în 1833, au început observaţiile meteorologice regulate la staţia Bruxelles-Uccle, potrivit site-ului IRM.

Vara din 2018 este cea mai caldă înregistrată vreodată din cauza celor două “valuri de căldură” cu care Belgia s-a confruntat în iunie şi la începutul lui august, a explicat David Dehenauw.

Citește și : John Bolton: SUA, pregătite să ajute Ucraina să contracareze o eventuală ingerinţă a Rusiei în alegeri

Din vara lui 2003, a mai precizat el, Belgia se conformează definiţiei olandeze a “valului de căldură” (expresie preferată “caniculei”), ceea ce înseamnă înregistrarea de temperaturi maxime de peste 25 de grade Celsius timp de cinci zile la rând, “dintre care trei cu cel puţin 30 de grade”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.