StiripesurseSocialConsiliul Europei este alarmat de sistemul de 'caste' existent în închisorile...

Consiliul Europei este alarmat de sistemul de ‘caste’ existent în închisorile din Europa de Est

Publicat:

Un sistem de ”caste” între persoanele încarcerate încă există în închisorile din unele ţări din Europa de Est, expunându-i pe deţinuţii cei mai vulnerabili la violenţe şi exploatare, a denunţat joi Comitetul anti-tortură al Consiliului Europei, transmite AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Cu ocazia publicării raportului său anual, Comitetul anti-tortură indică faptul că le-a cerut mai multor ţări apărute de pe urma desfiinţării fostei Uniunii Sovietice ”să pună capăt fenomenului ierarhiei informale care continuă să existe în diferite grade în sistemele lor penitenciare”. Sunt vizate Armenia, Azerbaidjan, Estonia, Georgia, Letonia, Lituania, Republica Moldova, Rusia şi Ucraina.

Citeşte şi: Maia Sandu, după atacul asupra Kievului: „Rusia nu vrea pace – doar moarte și distrugere” – Stiripesurse.md

”Puterea şi influenţa ierarhiei informale” între deţinuţi scad ”lent” în anumite ţări, dar implică ”un risc grav pentru drepturile omului” în cazul persoanelor încarcerate şi pentru ”buna gestionare a închisorilor”, a subliniat preşedintele Comitetului anti-tortură al Consiliului Europei, Alan Mitchell.

”Unele ţări au înregistrat progrese prin construirea de noi închisori unde nu există mari dormitoare comune şi prin recrutarea de suficient personal”, însă ”altele par să fie resemnate în faţa extinderii” acestui fenomen, a adăugat Mitchell.


Comitetul menţionează trei ”caste principale”: cea a ”şefilor informali” (casta superioară), cea a ”deţinuţilor obişnuiţi” (casta intermediară, cea mai numeroasă) şi cea a ”celor stigmatizaţi, izolaţi, afectaţi de sarcini subalterne şi adesea victime ale intimidării şi violenţelor”.

Potrivit Comitetului anti-tortură al Consiliului Europei, condiţiile de trai ale deţinuţilor din ”casta” inferioară pot fi asimilate cu tratamente inumane sau degradante.

Apartenenţa la o castă sau alta este determinată în special de ”infracţiunea comisă, legăturile eventuale cu infracţionalitatea organizată, situaţia financiară, existenţa sau nu a unei precedente condamnări la închisoare, datoriile şi conflictele cu alte persoane, în închisoare sau în exterior, orientarea sexuală şi experienţele sexuale înainte de încarcerare şi chiar încălcarea, inclusiv neintenţionată, a uneia dintre foarte numeroasele reguli nescrise ale ierarhiei informale”, precizează Comitetul anti-tortură al Consiliului Europei.

În numeroase rapoarte, acesta a preconizat deja suprimarea graduală a marilor dormitoare, spaţii care ”sporesc riscul intimidărilor şi al violenţelor”.

Pentru a evalua maniera în care sunt trataţi deţinuţii, reprezentanţii Comitetului s-au deplasat în penitenciare din 46 de ţări semnatare ale Convenţiei europene pentru prevenirea torturii. Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei ca urmare a invadării Ucrainei, însă a rămas parte a Convenţiei europene pentru prevenirea torturii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AIPA a aprobat plăți de peste 13 milioane de lei pentru fermieri

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 2-5 iunie 2026, a autorizat spre plată cereri de sprijin financiar în...

Un deputat acuză PAS că blochează digitalizarea alegerilor

Deputatul Alexandr Berlinschii susține că majoritatea parlamentară PAS blochează examinarea unui proiect de hotărâre privind crearea unui grup de lucru pentru elaborarea Conceptului național...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

Un cazac a fost prins pe Aeroport cu medicamente nedeclarate

Un cetățean al Republicii Kazahstan riscă sancțiuni după ce vameșii au depistat în bagajul acestuia 90 de fiole cu conținut medicamentos, nedeclarate autorităților vamale. Cazul a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.