StiripesurseSocialVIDEO Captură de 150.000 de pastile psihotrope în cadrul unei operațiuni...

VIDEO Captură de 150.000 de pastile psihotrope în cadrul unei operațiuni internaționale Moldova–Ucraina, cu sprijinul Europol

Publicat:

O amplă operațiune internațională antidrog, desfășurată de structurile de forță din Republica Moldova și Ucraina, cu sprijinul Europol, a dus la confiscarea a peste 150.000 de pastile cu substanțe psihotrope, în valoare estimată de 2.500.000 de lei.

Operațiunea a fost coordonată de ofițerii Direcției Antidrog și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații din Moldova, în colaborare cu autoritățile ucrainene. Drogurile erau disimulate sub forma unor pastile declarate oficial ca fiind pentru slăbit, dar care conțineau în realitate substanțe interzise.

Zece persoane au fost reținute în ambele state, printre care și unul dintre liderii rețelei – un cetățean moldovean de 32 de ani. Potrivit anchetatorilor, acesta prelua psihotropul, îl transporta în orașul Otaci, unde îl preda unor femei din Ucraina, care acționau ca și curiere.

Drogurile erau depozitate într-o locuință din Otaci, după care erau lipite pe corpul curierelor și transportate pe jos peste graniță. În alte cazuri, suspectul moldovean traversa frontiera cu pastilele ascunse în compartimente speciale ale mașinii.

Ancheta este în desfășurare pentru identificarea tuturor membrilor rețelei și tragerea lor la răspundere penală.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia se pregătește de primul val de caniculă din acest an. Temperaturile ajung la 41 de grade

Grecia se pregătește să facă față primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat...

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.