StiripesurseExterneTrump: Crimeea va rămâne a Rusiei

Trump: Crimeea va rămâne a Rusiei

Publicat:

Președintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu pentru revista Time, că Peninsula Crimeea va rămâne Rusiei și l-a acuzat pe fostul lider de la Casa Albă Barack Obama că a dat-o Moscovei.

Întrebat dacă rușii ar trebui să păstreze Peninsula Crimeea, Donald Trump a susținut că “le-a fost dată de Barack Hussein Obama”, nu de el, potrivit stiripesurse.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Trump a susținut că, dacă ar fi fost președinte atunci, Crimeea nu ar fi fost luată de ruși.

Întrebat dacă ar fi acceptabil pentru el un acord care să prevadă ca Peninsula Crimeea și alte patru regiuni pe care Moscova le-a luat de la Ucraina, președintele SUA s-a referit doar la peninsulă.


“Crimeea va rămâne la Rusia. Și Zelenski înțelege asta, și toată lumea înțelege că a fost la ei (ruși) mult timp. A fost a lor cu mult înainte de venirea lui Trump. Din nou, acesta este războiul lui Obama. Acesta este un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a spus Trump, fără a se referi și la celelalte patru regiuni ucrainene revendicate de Rusia.

Propunerile SUA vs. propunerile UE și Ucrainei

Reuters a publicat vineri propunerile SUA înaintate oficialilor europeni săptămâna trecută, la șase zile după vizita lui Steve Witkoff în Rusia, pe 11 aprilie, și răspunsul european/ucrainean la aceste propuneri, înaintat americanilor miercuri, la Londra.

Planul prevede ca garantarea securității Ucrainei să fie făcută de coaliția condusă de Marea Britanie și Franța, în timp ce europenii doresc ca SUA și alte state să ofere garanții “robuste” sub forma unui angajament ferm, în stil NATO, de a veni în ajutorul Ucrainei dacă aceasta va fi atacată.

Europenii nu acceptă propunerea SUA de a exclude o eventuală aderare a Ucrainei la NATO, preferând să evite problema, și nu acceptă nicio încercare de a restricționa prezența europeană în Ucraina.

Acordul american include o acceptare a anexării ilegale a Crimeii de către Rusia și recunoașterea de facto a controlului rusesc asupra altor zone ocupate, inclusiv asupra întregii regiuni Lugansk.

Europenii și ucrainenii au transmis la Londra că vor discuta ce se întâmplă cu teritoriul ucrainean ocupat doar după ce va intra în vigoare un armistițiu.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Washingtonul vrea să ca centrala nucleară din Zaporijia să revină din nou Ucrainei, dar sub controlul SUA, furnizând în același timp electricitate Rusiei, precum și Ucrainei. Propunerile europene nu menționează furnizarea de energie electrică Rusiei.

Propunerea SUA din 17 aprilie prevede ridicarea sancțiunilor împotriva Rusiei, în timp ce europenii sugerează o relaxare treptată după o pace durabilă.

Nu există nicio mențiune evidentă în planul Witkoff a copiilor ucraineni deținuți în Rusia, dar chestiunea este esențială în răspunsul european și ucrainean transmis americanilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.