StiripesurseSocialZiua Europei, marcată printr-un amplu program de manifestații în localitățile Moldovei

Ziua Europei, marcată printr-un amplu program de manifestații în localitățile Moldovei

Publicat:

Tradiționalul Orășel European va fi organizat la Chișinău și în acest an pe 9 mai. Un eveniment similar va fi și la Căușeni, pe 17 mai, având în program activități educative, creative și interactive. Organizatorii anunță surprize pentru toate generațiile. Potrivit delegației UE la Chișinău, Ziua Europei marchează valorile fundamentale care au stat la baza formării și dezvoltării Uniunii Europene. Totodată, Ziua Europei celebrează 75 de ani de la Declarația Schuman (9 mai 1950), care a pus bazele Uniunii Europene așa cum o cunoaștem astăzi, transmite IPN.

Cu genericul „Pace, prosperitate, demnitate – Europa ești tu!”, Ziua Europei 2025 va fi marcată pe întreg parcursul lunii mai, prin activități și evenimente planificate în mai multe regiuni ale Republicii Moldova. Acestea vor pune în evidență sprijinul constant oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană și statele sale membre, precum și bogăția diversității culturale care definesc țările membre ale familiei Europene. În acest an, patrimoniul cultural al Republicii Moldova va ocupa un loc semnificativ în cadrul evenimentelor dedicate Zilei Europei.

„Moldova a rezistat. Moldova rămâne puternică. Pentru că nu este singură. Uniunea Europeană este alături de voi! Anul acesta, de Ziua Europei, să ne reafirmăm angajamentul față de valorile care ne unesc și ne fac puternici: Pacea, Prosperitatea și Demnitatea”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene în Moldova, Jānis Mažeiks.

Citește și: Ziua Europei în Moldova: Ambasadorul UE invită cetățenii la evenimentele din Chișinău și Căușeni

În capitală, Orășelul European este organizat pe 9 mai, în Piața Marii Adunări Naționale. 19 state membre ale Uniunii Europene s-au pregătit să împărtășească cu vizitatorii Orășelului European la Chișinău tradițiile lor culturale și culinare.


Citeşte şi:  Ce au găsit anchetatorii în casa celui care a vrut să-l omoare pe Robert Fico

56 de proiecte finanțate de Uniunea Europeană, care oferă asistență în varii domenii, precum dezvoltare rurală, economică, socială, vor oferi vizitatorilor informații despre activitățile derulate și cine sunt sau pot deveni beneficiari concreți ai acestei asistențe. În seara de 9 mai publicul e așteptat la un concert.

Locuitorii din sud-estul Moldovei vor putea vizita Orășelul European organizat cu prilejul Zilei Europei, la 17 mai, în centrul orașului Căușeni. Evenimentul va culmina, la fel, cu un concert.

Bucătăria europeană se va regăsi în Orășelul European din ambele localități, care vor găzdui, de asemenea, o serie de activități culturale și interactive pentru toate vârstele.

Evenimente dedicate Zilei Europei 2025 vor fi organizate și la Cahul, Ungheni, precum și în alte localități, în cooperare cu proiectele finanțate de UE, autoritățile publice locale, rețeaua de Eurocluburi și Centrele de Informare Europeană din întreaga țară.

Totodată, Festivalul de Film și Cultură Europeană se va desfășura în numeroase sate și orașe, în perioada 9-31 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O plantă considerată demodată revine în forță în 2026. Tot mai mulți renunță la grădinile îngrijite

Grădinăritul haotic, hortensiile care revin în forță și microgrădinăritul sunt printre tendințele care domină curțile în 2026. Experții spun ce să plantezi și cum...

WhatsApp-ul de altădată. Cum comunicau sașii dintr-un sat transilvan fără internet

Sașii dintr-un sat din județul Sibiu foloseau plăcuțe de lemn ca să își cheme vecinii în ajutor la diferite munci, cum ar fi la...

Péter Magyar, premierul ales al Ungariei, a cerut MOL să amâne plata dividendelor. Compania petrolieră s-a conformat

Compania petrolieră ungară MOL amână plata dividendelor, după o solicitare din partea lui Péter Magyar, prim-ministrul ales, scrie HVG.hu. Potrivit unui anunț publicat vineri dimineață...

Autoritatea spaniolă pentru concurenţă deschide o procedură în legătură cu pana masivă de curent din 2025

Autoritatea spaniolă pentru concurenţă a anunţat vineri deschiderea unor proceduri care ar putea duce la sancţiuni împotriva operatorului reţelei naţionale de energie electrică şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.