StiripesurseExterneBelgia vrea să trimită deţinuţi în Kosovo, pentru că nu mai...

Belgia vrea să trimită deţinuţi în Kosovo, pentru că nu mai are loc în penitenciare

Publicat:

Ministrul belgian al Justiţiei, Annelies Verlinden, a declarat că ţara sa a iniţiat discuţii pentru transferul unor deţinuţi într-o închisoare renovată din Kosovo începând din anul 2027.

Decizia a fost luată ca o soluţie pentru problema supraaglomerării penitenciarelor din Belgia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

“Ne inspirăm din modelul Danemarcei, care intenţionează să trimită deţinuţi într-o închisoare renovată din Kosovo începând cu 2027. Aceasta este o cale pe care o explorăm, iar contacte iniţiale au fost demarate la faţa locului“, a declarat titulara belgiană a portofoliului Justiţiei pentru publicaţia franceză Le Soir.

Noul guvern de coaliţie condus de naţionalistul flamand De Wever a acordat Ministerului Justiţiei un buget suplimentar de 150 de milioane de euro în 2025 pentru a face faţă diferitelor probleme cu care se confruntă sistemul de justiţie, inclusiv supraaglomerarea închisorilor şi deficitul de personal.


Belgia, o ţară cu un raport de deţinuţi la populaţie superior altor state europene, are aproximativ 11.000 de locuri în penitenciare, dar numărul deţinuţilor este de circa 13.000 şi alţi aproximativ 4.000 de condamnaţi la pedepse de sub trei ani de închisoare încă aşteaptă să fie transferaţi în penitenciare. Belgia a închiriat anul trecut locuri în penitenciarele olandeze, care sunt deja ocupate.

Totuşi, Annelies Verlinden a subliniat că este nevoie de “realism”, întrucât implementarea acestei soluţii nu implică doar închirierea unor spaţii, ci necesită “resurse, infrastructură, personal şi o abordare integrală, în special cu privire la ceea ce se întâmplă cu deţinuţii străini după ispăşirea pedepselor”.

Şi Austria a anunţat anul trecut că doreşte ca infractorii extracomunitari condamnaţi în această ţară să-şi execute pedepsele în Kosovo, măsură inspirată dintr-un astfel de acord încheiat de Danemarca.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Kosovo a acceptat în 2021 să închirieze Danemarcei 300 de celule de penitenciar în schimbul unei plăţi anuale de 15 milioane de euro şi a unei finanţări daneze pentru proiecte de energie verde.

În acele celule vor fi deţinuţi – după finalizarea tuturor procedurilor legale – delincvenţi condamnaţi în Danemarca ce nu provin din ţări membre ale UE. Acestor deţinuţi le vor fi aplicate legile daneze în perioada de încarcerare în Kosovo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.