StiripesurseȘtirile zileiConclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai

Conclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai

Publicat:

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, a anunţat că conclavul pentru alegerea noului papă va începe în 7 mai, transmite dpa, potrivit stiripesurse.ro.

Agenţia Reuters informase cu scurt timp înainte că a fost închisă pentru turişti Capela Sixtină, unde va avea loc votul, pentru a permite efectuarea pregătirilor.

Cardinalii care urmează să participe la alegerea noului lider al celor 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume au convenit asupra datei după consultări la Vatican, la exact o săptămână de la moartea papei Francisc; acesta a decedat lunea trecută – a doua zi de Paşte – la vârsta de 88 de ani.

Citeşte şi: Moldovenii au de unde să aleagă: Sunt circa 9.000 de locuri de muncă libere în toată țara – Stiripesurse.md

Conclavul la care se reunesc cei 134 de cardinali în vârstă de mai puţin de 80 de ani trebuie să îl voteze pe noul papă cu o majoritate de două treimi.


Procedura ar putea dura între câteva zile şi câteva săptămâni. Precedentele astfel de reuniuni, la care au fost aleşi papii Benedict al XVI-lea în 2005, respectiv Francisc în 2013, au durat doar câte două zile.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum poate fi demontată o ‘democrație iliberală’: cazul Ungariei

Președintele Ungariei, Tamás Sulyok, un apropiat al fostului prim-ministru Viktor Orbán, a anunțat că va semna un amendament constituțional recent aprobat, care va pune...

Războiul reîncălzit dintre SUA și Iran aprinde prețul petrolului

Prețurile petrolului au crescut luni dimineață, pe măsură ce confruntările dintre SUA și Iran s-au intensificat, alimentând temerile privind perturbarea livrărilor de energie prin...

Războiul din Ucraina pedepsește minoritățile și săracii din Rusia

Războiul împotriva Ucrainei a curmat sute de mii de vieți în Rusia, însă victimele conflictului declanșat de Vladimir Putin nu sunt distribuite uniform pe...

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.