Rwanda, ţară din centrul Africii, se află în stadiul incipient al discuţiilor pentru a primi imigranţi deportaţi din Statele Unite, a declarat duminică seara, la televiziune, ministrul de externe rwandez Olivier Nduhungirehe. Rwanda, ţară învecinată cu RD Congo, s-a poziţionat în ultimii ani ca o ţară de destinaţie pentru imigranţii pe care ţările occidentale ar dori să îi expulzeze, în ciuda îngrijorărilor grupurilor pentru drepturile omului, potrivit cărora Kigali nu respectă unele dintre cele mai fundamentale drepturi ale omului, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Kigali a semnat un acord cu Marea Britanie în 2022 pentru a primi mii de solicitanţi de azil din Regatul Unit, înainte ca acordul să fie anulat anul trecut de către premierul Keir Starmer, pe atunci nou ales. „Suntem în discuţii cu Statele Unite”, a declarat Nduhungirehe într-un interviu la televiziunea de stat Rwanda TV.
„Nu s-a ajuns încă la un stadiu în care să putem spune exact cum vor decurge lucrurile, dar discuţiile sunt în curs de desfăşurare, sunt încă în primele etape”, a spus şeful diplomaţiei.











