StiripesurseExterneImportanţa celei de-a doua zi a conclavului

Importanţa celei de-a doua zi a conclavului

Publicat:

Primul scrutin din Capela Sixtină, încheiat miercuri seară cu fum negru, aşa cum era de aşteptat, este adesea considerat un test al şanselor pe care le au aşa-numiţii “papabili”, candidaţii consideraţi favoriţi, în timp ce sesiunile de votare de joi vor fi decisive pentru a afla dacă unii dintre cardinalii cei mai votaţi pot conta pe consens sau dacă se impune căutarea unei alternative pentru a găsirea succesorului Papei Francisc, transmite agenţia EFE, potrivit stiripesurse.ro.

În ultimii 80 de ani, numărul de scrutine necesare pentru alegerea unui papă a variat între patru şi 11. Cele mai rapide conclave au fost cele încheiate cu alegerea lui Ioan Paul I (Albino Luciani) în 1978 şi a lui Benedict al XVI-lea (Joseph Ratzinger) în 2005, ambii la a patra sesiune de votare.

Citeşte şi: Curtea de Conturi are un membru nou – Stiripesurse.md

Papa Francisc a fost ales în 2013 la al cincilea scrutin. Şase scrutine au fost necesare pentru a-l alege pe Paul al VI-lea, în 1963 şi opt pentru Ioan Paul al II-lea, în 1978. Cel mai lung conclav din ultimele opt decenii a fost cel în urma căruia a fost ales Ioan al XXIII-lea (Angelo Giuseppe Roncalli), în 1958, pentru care au fost necesare unsprezece scrutine.

Analiştii susţin, însă, că a doua zi, când se preconizează că vor avea loc patru sesiuni de votare, este crucială, deoarece după al şaselea scrutin lucrurile s-ar putea complica.


La primul scrutin, electorii îşi exprimă preferinţa absolută, iar candidaţii papali descoperă câte voturi vor însuma, în timp ce a treia sesiune de votare este decisivă deoarece cardinalii vor începe să îşi abandoneze prima opţiune, pe baza rezultatelor anterioare, după cum a explicat Alberto Melloni, profesor de istoria creştinismului la Universitatea Modena-Reggio Emilia, într-un interviu acordat site-ului Fanpage.it.

După-amiază, cardinalii electori vor începe să aleagă unul dintre cei doi candidaţi cu cele mai multe voturi, iar sesiunea decisivă va fi a cincea, cel mult al şasea, pentru a se atinge majoritatea necesară de două treimi, respectiv 89 de voturi, notează EFE.

Având în vedere acest scenariu, relatările din presa italiană susţin că actualul secretar de stat, Pietro Parolin, ar putea avea deja cele mai multe şanse pentru a deveni papă, în timp ce, dacă scrutinele continuă, rezultatul ar deveni mult mai incert.

Astfel, în conclavul în urma căruia Karol Wojtyla a fost ales în mod surprinzător, doi italieni, Giuseppe Siri, arhiepiscop de Genova, şi Giovanni Benelli, înlocuitorul lui Paul al VI-lea în funcţia de secretar de stat, au primit cele mai multe voturi, dar reorientarea cardinalilor a obligat la căutarea unei soluţii alternative. Arhiepiscopul de Viena, Franz Koenig, a propus un papă polonez, pe carismaticul arhiepiscop de Cracovia, care era însă necunoscut multora. Alături de brazilianul Aloisio Lorscheider, el a reuşit să îi convingă pe latinoamericani şi pe restul electorilor, la prânz, aşa cum se relatează în mai multe cărţi despre acele alegeri.

Acest lucru s-a întâmplat şi în cazul lui Francisc. În cartea sa, “The Election of Pope Francis: An Inside Account of the Conclave that Changed History”, jurnalistul irlandez Gerard O’Connell dezvăluie că, încă de la primele scrutinuri, arhiepiscopul de Milano, Angelo Scola, şi Jorge Bergoglio aveau fiecare aproape jumătate din voturi. Însă, după prima seară de întâlniri la reşedinţa Santa Marta, la a doua sesiune de votare, arhiepiscopul de Buenos Aires l-a depăşit pe Scola, câştigând 45 de voturi.

A doua zi dimineaţă, 13 martie, cei 115 cardinali electori şi-au exprimat din nou voturile. Rezultatul a fost: Bergoglio, 45 voturi; Scola, 38; Marc Ouellet, 24. Iar la al patrulea scrutin, după-amiaza, arhiepiscopul de Buenos Aires s-a apropiat de cele 77 de voturi necesare pentru a fi ales, lucru pe care l-a reuşit la următorul scrutin.

Gian Franco Svidercoschi, fost redactor adjunct al ziarului Vaticanului L’Osservatore Romano, prieten şi colaborator al Papei Ioan Paul al II-lea, a explicat în cotidianul La Stampa că “nu contează rapiditatea cu care cresc voturile de la un scrutin la altul, atât timp cât creşterea nu se opreşte”.

“Începând cu a treia zi, totul se reia”, a avertizat Svidercoschi, adăugând că pot apărea “surprize”.

Arhiepiscopul de New York, cardinalul Timothy Dolan, care a participat la conclavul din 2013, a explicat într-un interviu că a avut asupra sa o biografie a lui Michelangelo pentru a citi din ea în timpul îndelungatelor sesiuni de votare şi 12 borcane cu unt de arahide, afirmând că, dacă ar mânca trei pe zi în perioada de izolare, acestea ar fi suficiente. “Faceţi singuri calculele”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

A fost dezvăluită cauza morții actorului Sam Neill

A fost dezvăluită cauza morții actorul neozeelandez Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din Jurassic Park. Agentul său, Philip Grenz, a publicat cauza morții...

Mari edituri și autori dau Google în judecată. Acuzații grave privind antrenarea Gemini

Google se confruntă cu un nou proces de amploare în Statele Unite, după ce mai multe edituri importante și autori au acuzat compania că...

50 de ani de la momentul când Nadia Comăneci a atins perfecțiunea și a obținut prima notă de 10 din istoria gimnasticii

Jocurile Olimpice de la Montreal 1976 au cuprins unul dintre cele mai importante momente din istoria sportului. În centrul acelui moment s-a aflat Nadia...

Stațiunea cu plaje superbe care a devenit cea mai ieftină destinație de vacanță din Europa

Alegerea destinației de vacanță nu mai ține doar de plaje sau de peisaje, ci și de cât costă cheltuielile de zi cu zi. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.