StiripesursePoliticăMaia Sandu a discutat cu parlamentarii britanici despre schimburile economice și...

Maia Sandu a discutat cu parlamentarii britanici despre schimburile economice și recunoașterea permiselor de conducere

Publicat:

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu parlamentari britanici aflați într-o vizită de lucru la Chișinău. Discuțiile cu Anneliese Dodds, membră a Partidului Laburist, și John Whittingdale, membru al Partidului Conservator, s-au axat pe consolidarea relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Regatul Unit, precum și pe sprijinul continuu acordat Chișinăului.
Regatul Unit este un partener esențial pentru Republica Moldova, oferind sprijin în domenii-cheie precum economia, securitatea, combaterea corupției, consolidarea democrației și susținerea unei prese libere. Liberalizarea recentă a unor exporturi moldovenești către Marea Britanie – inclusiv eliminarea taxelor pentru produse agricole precum merele, prunele și strugurii – este un pas important care ajută producătorii locali, deschide noi piețe și sprijină economia R. Moldova.

Președintele a evidențiat și contribuția valoroasă a comunității moldovenilor din Regatul Unit, care joacă un rol activ în dezvoltarea economică a ambelor state. Un subiect de interes major pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Marea Britanie îl constituie recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere – o măsură aflată în curs de finalizare, care va facilita semnificativ mobilitatea și integrarea acestora. Șeful statului și-a exprimat speranța că Parlamentul britanic va ratifica în curând un acord bilateral în acest sens.

În cadrul discuțiilor a fost abordată și situația de securitate din regiune. Președintele Maia Sandu a mulțumit Regatului Unit pentru sprijinul ferm și constant acordat Ucrainei în fața agresiunii ruse, subliniind că rezistența Ucrainei contribuie direct la menținerea păcii și securității în Republica Moldova. Părțile au reconfirmat angajamentul comun față de o Europă stabilă și pașnică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.