StiripesurseSocialEvadare din Penitenciarul nr. 8 – Bender: Un deținut încă este...

Evadare din Penitenciarul nr. 8 – Bender: Un deținut încă este căutat de autorități

Publicat:

Trei deținuți au evadat în noaptea de 16 mai 2025, în jurul orei 01:25, din Penitenciarul nr. 8 – Bender, anunță Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP). Doi dintre cei evadați au 23 de ani, iar al treilea are 26 de ani, fiind originari din raioanele Cahul, Căușeni și Anenii Noi.

Potrivit autorităților, doi dintre deținuți au reușit să escaladeze edificiile de pază ale penitenciarului, în timp ce al treilea a fost reținut în momentul în care încerca să fugă.

„Unul dintre cei doi deținuți evadați a fost localizat și reținut. La acest moment, autoritățile desfășoară acțiuni susținute pentru identificarea și capturarea celui de-al treilea deținut”, precizează ANP într-un comunicat.

După incident, conducerea instituției, în colaborare cu Poliția, a instituit stare de alertă și a declanșat operațiuni extinse de căutare. Au fost instalate filtre în zonele unde există indicii privind posibila prezență a evadatului rămas în libertate.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să informeze imediat Poliția dacă dețin informații relevante în acest caz.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.