Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că ia în calcul posibilitatea de a-l contacta direct pe liderul rus Vladimir Putin pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina. Declarația a fost făcută în fața jurnaliștilor aflați la bordul avionului Air Force One, în timpul zborului din Abu Dhabi, informează CNN.
„Trebuie să ne întâlnim cu Vladimir Putin. Ne vom întâlni. Cred că vom rezolva această problemă, sau poate nu, dar cel puțin vom ști. Iar dacă nu o rezolvăm, va fi foarte interesant”, a spus Trump.
Anterior în aceeași zi, Trump a mai afirmat că este pregătit să se întâlnească cu președintele rus „imediat ce o astfel de întrevedere va putea fi organizată”.
Declarațiile vin în contextul unor eforturi internaționale tot mai intense pentru reluarea negocierilor de pace între Moscova și Kiev.











