StiripesursePoliticăMaia Sandu a efectuat o vizită de lucru în sudul țării

Maia Sandu a efectuat o vizită de lucru în sudul țării

Publicat:

Miercuri, 21 mai, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a întreprins o vizită de lucru în sudul țării, pentru a evalua progresul proiectelor strategice de infrastructură și dezvoltare regională.

Deplasarea a început pe șantierul Liniei Electrice Aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău – unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate în ultimele decenii. Peste 200 de muncitori activează în paralel pe o distanță de peste 100 de kilometri, în patru raioane, potrivit unui comunicat al Președinției.

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

„Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte energetice lansate de la independență încoace. Odată finalizată, această linie va spori semnificativ securitatea energetică a țării noastre și ne va feri de șantajul la care am fost supuși timp de trei decenii. Linia trebuie să devină funcțională până la sfârșitul acestui an”, a declarat șefa statului.

La Vulcănești, Președinta a inspectat lucrările de construcție a șoselei de centură, proiect finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, în valoare de 21 de milioane de euro. Până în prezent, peste 70% din lucrări au fost finalizate, iar noul drum, cu o lungime de 8 km, urmează să fie dat în exploatare până la sfârșitul anului.


„Drumul de ocolire a orașului Vulcănești va fluidiza traficul și va spori siguranța rutieră în regiune. Noua centură va asigura legătura directă cu portul Giurgiulești, reducând timpul de transport al mărfurilor și stimulând dezvoltarea economică a sudului țării”, a menționat Președinta Sandu.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

Tot la Vulcănești, în acest an, au demarat lucrările de reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă din oraș, aflate într-o stare avansată de uzură. Iar până la sfârșitul anului, va fi reparată și casa de cultură. Doar pentru aceste proiecte, Guvernul a alocat prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) aproape 70 de milioane de lei. Per total, în autonomia găgăuză, prin programele „Satul European” 1 și 2, au fost finanțate 34 de proiecte în valoare de circa 150 de milioane de lei, contribuind la modernizarea localităților din regiune.

Vizita s-a încheiat cu o întâlnire cu angajații vinăriei Bostavan, parte a Grupului Purcari. Produsele acesteia, unul dintre cei mai mari exportatori de vin din țară, ajung pe piețele din peste 25 de state.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Razii de mediu la Bălți. Au fost emise amenzi de zeci de mii de lei

Inspectorii de mediu din Bălți au desfășurat acțiuni de verificare și control în teritoriu, având drept scop asigurarea respectării legislației de mediu, prevenirea încălcărilor...

Se scumpesc creditele „Prima Casă”

Creditele imobiliare urmează să se scumpească în condițiile în care indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de...

Sistemul medical urmează să fie reorganizat. Ministrul Ceban neagă închiderea spitalelor

Ministerul Sănătății pregătește o reformă amplă a rețelei spitalicești din Republica Moldova. Citește și: Incendiu de pe strada Melestiu a fost stins. Urmează să fie...

Importul de ulei în Moldova este de două ori mai mare decât exportul

Republica Moldova a revenit în luna mai 2026 la statutul de importator net de ulei de floarea-soarelui, după ce în aprilie a înregistrat temporar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.