Creditele imobiliare urmează să se scumpească în condițiile în care indicele de referință utilizat la calcularea dobânzilor pentru creditele acordate în cadrul Programului de Stat „Prima Casă” și pentru unele credite cu rată flotantă va crește de la 5,57% la 5,66% începând cu 1 iulie 2026, potrivit Bani.md.
Citește și: Incendiu de pe strada Melestiu a fost stins. Urmează să fie stabilită cauza izbucnirii
Anunțul a fost făcut după publicarea de către Banca Națională a Moldovei a noii valori a indicatorului utilizat la calcularea dobânzilor pentru aceste categorii de împrumuturi.
„Majorarea vizează atât beneficiarii Programului „Prima Casă”, cât și clienții care au contractat credite cu dobândă variabilă, unde rata este formată din indicele de referință și marja fixă stabilită de bancă în contract”, anunță băncile comerciale.
Potrivit formulei aplicate de instituțiile financiare, noua rată a dobânzii va fi calculată prin adăugarea marjei fixe a băncii la indicele de referință de 5,66%.











