StiripesurseSocialFotbal: Mbappe,autorul unei duble, a adus o ultimă victorie lui Real...

Fotbal: Mbappe,autorul unei duble, a adus o ultimă victorie lui Real Madrid în acest sezon din La Liga

Publicat:

Starul francez Kylian Mbappe, autorul unei duble, a oferit o ultimă victorie în acest sezon echipei Real Madrid, care s-a impus cu scorul de 2-0 în faţa lui Real Sociedad, sâmbătă pe propriul teren, într-un meci din etapa a 38-a a campionatului de fotbal al Spaniei, ultima a sezonului, informează AFP.

Într-un meci marcat de omagiile aduse celor două “legende” madrilene Carlo Ancelotti şi Luka Modric, Mbappe a înscris în minutele 39 şi 84.

Cu 31 de goluri în acest sezon în 34 de meciuri, atacantul francez are practic asigurat primul loc în clasamentul golgheterilor din campionatul Spaniei, cu şapte realizări mai multe decât polonezul Robert Lewandowski (FC Barcelona).

Mbappe se află, de asemenea, în postura de favorit pentru a câştiga pentru prima oară trofeul european “Gheata de Aur”, cu 43 de goluri înscrise în toate competiţiile, echivalentul a 62 pct, în faţa suedezului Viktor Gyokeres (Sporting Lisabona) cu 58,5 pct.

Citește și: Tenismenul sârb Novak Djokovic a câștigat turneul de la Geneva (ATP), al 100-lea titlu din carieră


Doar o cvintuplă a egipteanului Mohamed Salah în meciul lui Liverpool de duminică cu Crystal Palace l-ar putea priva pe Mbappe de acesastă prestigioasă recompensă individuală, pe care niciun jucător francez nu a mai câştigat-o de la Thierry Henry cu Arsenal, în 2004 şi 2005.

În celelalte meciuri de sâmbătă, Espanyol Barcelona, învingătoare cu 2-0 la Las Palmas, deja retrogradată, şi-a salvat locul în La Liga, condamnând-o pe Leganes (18) la retrogradarea în Divizia secundă în ciuda victoriei cu 3-0 contra lui Valladolid (20).

Celta Vigo, învingătoare cu 2-1 la Getafe, şi-a asigurat calificarea pentru competiţia Europa League, în timp ce Rayo Vallecano a obţinut biletul său pentru preliminariile Conference League, în ciuda remizei, 0-0, cu Mallorca.

Rezultate din etapa a 38-a:
Vineri
Betis Sevilla – Valencia 1-1

Sâmbătă
Real Madrid – Real Sociedad 2-0
Leganes – Valladolid 3-0
Espanyol Barcelona – Las Palmas 2-0
Alaves – Osasuna 1-1
Getafe – Celta Vigo 1-2
Rayo Vallecano – Mallorca 0-0

Duminică
Girona – Atletico Madrid
Villarreal – Sevilla FC
Athletic Bilbao – FC Barcelona

Pe primul loc în clasament este FC Barcelona (campioană) cu 85 pct, urmată de Real Madrid 84 pct, Atletico Madrid 73 pct, Athletic Bilbao 70 pct, Villareal 67 pct, Betis Sevilla 60 pct etc.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.