StiripesurseȘtirile zileiDroguri în colete de peste hotare!

Droguri în colete de peste hotare!

Publicat:

Droguri de sute de mii de lei transmise în Moldova prin intermediul coletelor neînsoțite. Substanțele erau ascunse într-un aparat fotografic și într-un pachet de semințe de floarea soarelui. Doi bănuiți au fost reținuți, anunță Poliția de Frontieră.

Citește și: Fără șef la PG. Ion Munteanu a fost desemnat judecător la CSJ

Captură de droguri este estimată la aproximativ 200 000 de lei. Prima partidă de droguri a fost depistată la punctul de trecere a frontierei „Costești”, acolo unde, în cadrul unui control minuțios aplicat unei curse internaționale „Franța-Moldova”, oamenii legii au descoperit un colet suspect. Astfel, în coletul cu pricina a fost depistat un aparat fotografic, în care în locul bateriei erau camuflate droguri de tip subutex (cu efect psihotrop).

S-a stabilit că potențialii membri ai grupului criminal organizează transportarea altui colet neînsoțit, din Italia către municipiul Chișinău, prin intermediul rutei internaționale „Italia-Moldova”. Astfel, peste câteva săptămâni, oamenii legii au interceptat un nou colet expediat din Italia prin punctul de trecere a frontierei „Leușeni”. Pachetul conținea peste 30 de pastile stupefiante și două recipiente cu droguri lichide de tip metadonă.  În același timp, la primirea acelui colet, bănuiții au încercat să transmită prin același microbuz în Italia droguri de tip PVP (cristale de sare) camuflate într-un pachețel de floarea soarelui.

Cei doi bănuiți din Orhei și Rezina, cu vârste de 34 și 38 ani au fost reținuți, după care au urmat percheziții la domiciliile acestora, de unde au fost ridicate și alte probe pentru cauza penală de contrabandă cu droguri. Ulterior, la solicitarea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), le-au prezentat bănuiților învinuirea și au obținut plasarea lor în arest preventiv pentru 30 de zile, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, în scopul desfășurării obiective a cercetării penale.


Investigațiile penale continuă, inclusiv în privința altor prezumtivi membri ai grupului infracțional.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Am putea scăpa de microplastice? Plasticul viu, creat să se autodistrugă în doar șase zile

O echipă de cercetători chinezi a creat un „plastic viu” care se descompune complet în doar șase zile, fără să producă microplastice. Materialul este...

Megan Fox a închis gura criticilor cu o singură replică pe Instagram

Megan Fox a răspuns tăios unui urmăritor care i-a criticat pozele în lenjerie intimă. Actrița a folosit ocazia pentru a face și o aluzie...

Inteligența artificială scoate la iveală o posibilă fraudă uriașă în cercetarea despre cancer

Un sistem bazat pe inteligență artificială a identificat peste 250.000 de lucrări științifice despre cancer care prezintă caracteristici similare unor studii retrase anterior din...

La 48 de ani-lumină de Pământ, o planetă ar putea ascunde un ocean sub gheață

Astronomii au identificat noi indicii care sugerează că exoplaneta LHS 1140 b, aflată la aproximativ 48 de ani-lumină de Pământ, ar putea avea o...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.