StiripesurseȘtirile zileiDoi falşi-poliţişti au fost condamnaţi pentru tâlhărie

Doi falşi-poliţişti au fost condamnaţi pentru tâlhărie

Publicat:

Doi pretinși polițiști, bărbați cu vârsta de 29 și 38 de ani, au fost condamnați la 13 ani de închisoare pentru un atac tâlhăresc la Șoldănești, comis în 2017.

Potrivit PCCOCS, cei doi au intrat noaptea în casa unei familii din Șoldănești, de la care au cerut 5.000 de euro.

Citeşte şi: Anexarea Basarabiei din 1812, o dramă a unui întreg popor – Stiripesurse.md

Indivizii i-au legat mâinile și i-au astupa gura bărbatului, lovindu-l apoi repetat peste cap cu mânerul unui pistol, dar și cu un ciocan de construcție.

Astfel, ceilalți membri ai familiei i-au dat banii și telefoanele mobile, ceea ce le-a cauzat un prejudiciu total de aproape 48.000 de lei.


PCCOCS menționează că inculpații făceau parte dintr-un grup criminal organizat.

„Anterior, în 2020, procurorii anunțau despre un alt membru al acestui grup criminal organizat, care a fost condamnat la 12 ani închisoare de către Judecătoria Orhei (sediul Rezina). În privința altui membru al grupului criminal organizat, la solicitarea procurorilor PCCOCS, acesta a fost condamnat în 2019 la pedeapsa cu închisoarea pentru un termen de 9 ani și 6 luni, după ce și-a recunoscut vinovăția. În privința șoferului instanța de judecată a dispus aplicarea unei pedepse de 2 ani de închisoare.

Acum, au fost condamnați ultimii doi membri ai acestui grup criminal organizat, unul din ei – un autodeclarat „maior.” Așa cum legea permite ca această hotărâre din 22 mai 2025 a Judecătoriei Orhei (sediul Rezina) să fie contestată de către cei doi inculpați din Florești și Criuleni cu vârste de 29 și 38 de ani, persoanele continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, comunică PCCOCS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.