StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski: Sperăm ca războiul să se încheie până în iunie 2026;...

Zelenski: Sperăm ca războiul să se încheie până în iunie 2026; Rusia va resimți puternic sancțiunile

Publicat:

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că speră ca războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei să se încheie până în iunie 2026. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei întâlniri cu jurnaliștii în Germania, transmite UNIAN.

„Fără îndoială, avem acces la analizele mai multor servicii de informații și evaluări din partea multor state. Iunie 2026 – toți sperăm că războiul nu va mai exista. Foarte mult. Dar înțelegem și că impactul sancțiunilor asupra economiei ruse se va resimți puternic începând cu vara anului 2026. Deficitul bugetar al Rusiei va crește, poate nu catastrofal, pentru că o mare parte a economiei este una ascunsă, în umbră”, a spus Zelenski.

Șeful statului ucrainean a explicat că este dificil de evaluat exact resursele reale de care dispune Rusia pentru continuarea războiului, din cauza economiei sale parțial informale. „Nu cred că știm toate detaliile, dar acel moment va veni”, a adăugat el.

Potrivit Kievului, cea mai mare provocare pentru Rusia o constituie creșterea complexului militar-industrial. Zelenski estimează că în 2026 această industrie nu va mai putea avansa, ci va intra într-un declin continuu. „Întreaga lor economie se va transforma – totul va fi direcționat spre război”, a subliniat președintele Ucrainei.

El a mai precizat că componentele necesare industriei de apărare rusești continuă să ajungă în țară din China, Taiwan, SUA și de la „câteva” companii europene. „Aproximativ 30 de întreprinderi-cheie ale complexului militar-industrial rusesc au în continuare contracte cu companii din aceste țări. Înțeleg că la nivelul liderilor din SUA sau Europa nimeni nu susține asta. Dar cum se poate combate? Foarte simplu: prin sancțiuni”, a afirmat Zelenski.


Context

În luna ianuarie, Zelenski a spus că trebuie făcut tot posibilul pentru ca focul să înceteze în 2025 și și-a exprimat speranța că noul președinte american, Donald Trump, va contribui la încheierea războiului, inclusiv prin presiuni asupra Rusiei.

După preluarea mandatului de către Trump, procesul de negocieri dintre Ucraina și Rusia s-a intensificat, având loc mai multe întâlniri, inclusiv directe, la Istanbul. Una dintre realizări a fost un schimb de prizonieri în format „1000 la 1000”.

La 24 aprilie, Trump a afirmat că SUA exercită presiuni puternice asupra Rusiei pentru a ajunge la pace în Ucraina. Totuși, după ce Putin a continuat atacurile cu rachete asupra Ucrainei, președintele american a sugerat că liderul de la Kremlin „îl cam duce cu vorba”. În luna mai, Trump a declarat că este „absolut” pregătit să intensifice sancțiunile împotriva Rusiei, considerând că Putin „a luat-o razna” și „se joacă cu focul”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ghenadie Pîrlii a picat evaluarea externă şi a fost eliberat din funcţie

Consiliul Superior al Procurorilor a decis eliberarea din funcție a procurorului Ghenadie Pîrlii, după ce acesta nu a promovat evaluarea externă pe criteriul integrității...

O cupolă de aer rece se aşează peste Europa Centrală și de Est. Frigul vine și în Moldova

După o perioadă îndelungată de căldură extremă, un val de aer rece va cuprinde Europa Centrală și de Est, inclusiv Republica Moldova, și va...

Chişinăul a ratificat Convenția prin care Ucraina va putea cere Rusiei despăgubiri de război

Parlamentul R. Moldova a ratificat Convenția privind instituirea Comisiei internaționale de reclamații pentru Ucraina, semnată la Haga la 16 decembrie 2025. Prin acea Comisie,...

VIDEO Majoritatea cetățenilor NU susțin reforma fiscală propusă de Guvern (sondaj)

Majoritatea cetățenilor se declară îngrijorați de măsurile incluse în reforma fiscală propusă de Guvern și declară că nu susțin aplicarea acesteia. Potrivit Barometrului socio-politic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.