StiripesurseȘtirile zileiComisarul european pentru Energie și Locuințe vine la Chișinău

Comisarul european pentru Energie și Locuințe vine la Chișinău

Publicat:

Comisarul european pentru Energie și Locuințe, Dan Jørgensen, efectuează joi, 5 iunie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Oficialul european va avea o întrevedere cu prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte-cheie privind integrarea europeană a Republicii Moldova și consolidarea cooperării în domeniul energetic.

Citește și: Atenție! STISC emite o nouă avertizare

Dan Jørgensen va vizita, de asemenea, o gospodărie vulnerabilă care beneficiază de lucrări de renovare pentru sporirea eficienței energetice, realizate cu sprijinul programelor europene. Aceste intervenții au scopul de a reduce costurile pentru încălzire și consumul de energie electrică în rândul familiilor cu venituri modeste.

Tot joi, Comisarul va participa la cea de-a șasea reuniune la nivel înalt a Dialogului Republica Moldova – Uniunea Europeană în domeniul energiei, un cadru strategic de cooperare pentru alinierea politicilor și dezvoltarea proiectelor comune în sectorul energetic.

La ora 14:15 este programată o conferință de presă comună cu ministrul Energiei, Dorin Junghietu.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu: Nu există riscul ca regiunea Găgăuzia să ajungă într-o situație similară celei din stânga Nistrului

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că în prezent nu există riscul ca regiunea Găgăuzia să ajungă într-o situație similară celei din stânga Nistrului....

Cât ar putea aduce taxa de 4,50 lei pentru plata facturilor pentru serviciile locativ-comunale din municipiul Chișinău

Locuitorii municipiului Chișinău care își achită facturile pentru serviciile locativ-comunale prin intermediul Poșta Moldovei vor plăti un comision de 4,50 lei pentru fiecare chitanță....

Deficitul balanței comerciale a crescut, în ciuda creșterii exporturilor de mărfuri moldovenești

În primele cinci luni ale anului curent, exporturile au crescut cu 11,4 %, iar deficitul balanței comerciale – cu 3,3 %. Conform datelor Biroului...

Reuters: Trump ar putea desecretiza informații clasificate despre presupusa implicare a Chinei în alegerile din SUA

Casa Albă ia în considerare să facă publice informaţii secrete sensibile legate de China şi de capacitatea acesteia de a interveni în alegerile din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.