StiripesurseDiasporaOIAC confirmă că victimele de la Amesbury au fost expuse la...

OIAC confirmă că victimele de la Amesbury au fost expuse la agentul neurotoxic Noviciok

Publicat:

Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat marți, în urma unor teste efectuate în laboratoare, că cele două persoane intoxicate în orașul britanic Amesbury, în luna iulie, au fost expuse la agentul neurotoxic Noviciok, relatează Reuters și Politico.eu, potrivit mediafax .

OIAC a declarat că Dawn Sturgess, 44 de ani, și Charlie Rowley, 45 de ani, au fost expuși la aceeași substanță utilizată în atacul neurotixic ce l-a vizat pe fostul spion rus Serghei Skripal.

Citește și : Rusia a reluat atacurile aeriene împotriva insurgenţilor în provincia siriană Idlib

Una dintre victime, Dawn Sturgess, a decedat în spital după ce a fost expusă la agentul neurotoxic.

La 4 martie, Serghei Skripal, fost colonel în cadrul serviciului militar rus de informaţii (GRU), şi fiica lui de 33 de ani, Iulia, au fost găsiţi inconştienţi în oraşul Salisbury. Ambii au reuşit să supravieţuiască, fiind ulterior externaţi din spital.


Marea Britanie şi alte ţări occidentale din cadrul NATO şi Uniunii Europene au atribuit Rusiei atacul neurotoxic comis pe 4 martie în orăşelul britanic Salisbury vizându-l pe fostul agent secret rus Serghei Skripal şi pe fiica acestuia, Iulia Skripal. Administraţia Vladimir Putin a negat orice implicare în acest atac şi a cerut dovezi concrete, propunând să participe la investigaţie. Moscova a acuzat Guvernul Theresa May de lipsă de transparenţă privind starea celor doi cetăţeni ruşi. Moscova a sugerat în mai multe rânduri că atacul ar putea fi o înscenare care ar avea obiectivul sancţionării Rusiei.

Citește și : Irak: Aproape patru milioane de persoane deplasate din cauza războiului au revenit la casele lor (OIM)

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.