StiripesurseȘtirile zileiMoscova se pregăteşte să blocheze accesul Ucrainei la Marea Neagră

Moscova se pregăteşte să blocheze accesul Ucrainei la Marea Neagră

Publicat:

Un oficial ucrainean de rang înalt a avertizat miercuri Statele Unite că armata rusă pregăteşte avansuri militare semnificative în 2026, inclusiv blocarea accesului Ucrainei la Marea Neagră, crucială pentru Kiev, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Aflat în vizită la Washington alături de o delegaţie ucraineană, colonelul Pavlo Palisa, şef adjunct al administraţiei prezidenţiale, a prezentat ceea ce a descris ca fiind concluzii ale serviciilor de informaţii militare ucrainene.

Citeşte şi: Aterizare de urgență la Călărași – Stiripesurse.md

Rusia îşi propune să cucerească în întregime până la sfârşitul lunii septembrie regiunile estice Doneţk şi Lugansk, pe care Moscova susţine că le-a anexat, a declarat presei Pavlo Palisa. Iar până la sfârşitul anului, Rusia îşi propune să stabilească o zonă tampon la frontieră, a adăugat el, după o întâlnire cu parlamentari şi oficiali americani.

“Au chiar şi planuri pentru 2026. Planul pentru anul viitor este de a ocupa întreaga parte a Ucrainei situată pe malul stâng al Niprului”, susţine oficialul ucrainean.


Niprul traversează capitala Kiev şi se varsă în Marea Neagră, împărţind practic în două ţara pe care Rusia a invadat-o pe 24 februarie 2022.

Moscova încearcă, de asemenea, să ocupe regiunile sudice Odesa şi Nikolaiev pentru a “tăia accesul Ucrainei la Marea Neagră”, a adăugat înaltul oficial, fără a specifica sursa acestor afirmaţii.

Marea Neagră este o zonă crucială pentru Kiev, atât din punct de vedere militar, cât şi economic, precum şi o rută majoră pentru transportul cerealelor către ţările din sud.

“Din păcate, ei (ruşii) nu vorbesc despre pace. Se pregătesc de război”, a mai spus Palisa, în contextul în care o a doua întâlnire bilaterală mediată de Turcia, luni, nu a reuşit să ducă la un acord privind o încetare a focului.

Şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, care a condus delegaţia de miercuri de la Washington, i-a încurajat la rândul său pe parlamentarii americani să impună noi sancţiuni pentru a “creşte presiunea asupra Rusiei”.

“Este necesar să se creeze atmosfera potrivită pentru ca Rusia să se implice în negocieri”, nu “de spectacol, ci negocieri concrete şi reale”, a declarat Iermak, care s-a întâlnit cu secretarul de stat american Marco Rubio.

Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că a avut cu omologul său rus Vladimir Putin o “conversaţie bună”, care a durat mai mult de o oră, “dar nu una care va duce la pace imediată” în Ucraina.

Săptămâna trecută, Trump a spus că Putin, cu care se laudă că are o relaţie specială, a “înnebunit complet”, după o serie de atacuri letale ale Rusiei împotriva Ucrainei, mai aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

Ucigaşul lui Nicolae Andronati a fost condamnat la ani grei de închisoare

Bărbatul care l-a ucis cu deosebită cruzime pe fostul prim-viceprim-ministru al Republicii Moldova și semnatar al Declarației de Independență, Nicolae Andronati, a fost condamnat...

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.