StiripesurseSocialDeținuta, care a evadat din Penitenciarul nr. 13, ar fi ajuns...

Deținuta, care a evadat din Penitenciarul nr. 13, ar fi ajuns în stânga Nistrului

Publicat:

Deținuta care a evadat din Penitenciarul nr. 13 din Chișinău ar putea să se afle în stânga Nistrului. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General de Poliție (IGP), Viorel Cernăuțeanu, pentru TV8.

La aproximativ două ore după ce a evadat din penitenciar, deținuta ar fi fost văzută la hotar cu regiunea transnistreană, potrivit șefului IGP.

Astfel, Cernăuțeanu nu exclude că aceasta a trecut Nistrul, fiind deja pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale.

Citește și: Renault va produce drone în Ucraina

Circumstanțele mai exacte urmează să fie stabilite în cadrul unei anchete interne.


CONTEXT. O deținută a evadat din Penitenciarul nr. 13 Chișinău, în după-amiaza zilei de 5 iunie. Ea ar fi reușit să fugă după ce ar fi deteriorat „gratiile de la fereastra încăperii blocului administrativ unde era antrenata în muncă”, potrivit ANP.

Ulterior, directorul Penitenciarului nr. 13 din Chișinău a fost suspendat din funcție, iar un alt angajat a fost reținut de poliție. El este suspectat de implicare în înlesnirea evadării deținutei în vârstă de 23 de ani. Toate acestea s-au întâmplat în urma inițierii unei anchete de serviciu în cadrul instituției.

Sursa: agora.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.