StiripesurseSocialCandidații la șefia PA au fost intervievați de Comisia specială

Candidații la șefia PA au fost intervievați de Comisia specială

Publicat:

Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție (PA) a desfășurat etapa a doua a preselecției, și anume cea de intervievare a candidaților desemnați eligibili.

Citește și: Primarul Ceban ar fi plecat în vacanță în Turcia. Consilierii PAS – revoltați

Potrivit ZdG, s-a constat că ambii candidați la funcția de procuror-șef al Procuraturii Anticorupție întrunesc condițiile de eligibilitate în cadrul etapei de preselecție. În urma intervievării candidaților, Marcel Dumbravan a acumulat 8,7 puncte, iar Octavian Iachimovschi – 8,1 puncte.

În termen de 3 zile de la data adoptării hotărârii Comisiei speciale, candidații admiși la concurs dispun de dreptul de a formula obiecții pe marginea acesteia.

În cazul în care acestea lipsesc, Decizia cu privire la rezultatele preselecției candidaților va fi remisă Consiliului Superior al Procurorilor în termenii prestabiliți, pentru a organiza etapa finală, cea de selecție, în cadrul căreia va fi nominalizat candidatul ce urmează a fi propus Procurorului General pentru a fi numit în funcția de procuror-șef al procuraturii specializate.


Pe 25 martie, CSP a inițiat concursul public pentru selecția candidatului la funcția de procuror-șef al PA, fiind stabilit termenul limită pentru depunerea dosarului până pe 5 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de cartușe din cel de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite pe un șantier din Anenii Noi

Peste 500 de cartușe din perioada celui de-al Doilea Război Mondial au fost descoperite în satul Șerpeni, raionul Anenii Noi. Munițiile au fost găsite...

Pescuit ilegal pe Nistru

Două persoane au fost surprinse pescuind ilegal cu ajutorul curentului electric în fluviul Nistru, între localitățile Nimereuca și Cerlina din raionul Soroca. Inspectorii de...

Cod Galben de ploi şi descărcări electrice

Meteorologii anunță prelungirea Codului galben de instabilitate atmosferică pentru data de 22 iulie, în intervalul orar 12:00–23:00. Avertizarea precedentă a fost lansată începând cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.