StiripesurseRăzboi in UcrainaMinistrul german al apărării face o vizită la Kiev

Ministrul german al apărării face o vizită la Kiev

Publicat:

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit joi dimineaţă la Kiev, a confirmat un purtător de cuvânt al ministerului, în momentul în care Ucraina este ţinta unui val intens de bombardamente ruseşti, iar negocierile de pace dintre Kiev şi Moscova se află în impas, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului german al Apărării nu a oferit nicio informaţie cu privire la programul prevăzut.

Citeşte şi: PAS nu se mai grăbește cu legea noii procuraturi – Stiripesurse.md

Aceasta este prima vizită efectuată de Boris Pistorius în Ucraina de la sosirea la putere a guvernului condus de conservatorul Friedrich Merz, după o vizită în ianuarie, când făcea parte din fostul guvern condus de social-democratul Olaf Scholz.

Merz a denunţat ferm intensificarea recentă a atacurilor ruseşti asupra civililor ucraineni din această săptămână.


“Acestea nu sunt ţinte militare, ci acte de teroare împotriva populaţiei civile”, le-a declarat premierul german jurnaliştilor la Berlin, vorbind despre “crime de război foarte grave”.

Vizita lui Boris Pistorius are loc după un atac cu drone şi rachete ruseşti în noaptea de marţi spre miercuri asupra oraşului Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, care a ucis trei persoane şi a rănit alte peste 60.

Vizita are loc în momentul în care discuţiile dintre Rusia şi Ucraina privind o posibilă încheiere a conflictului rămân în impas.

Germania, al doilea cel mai mare furnizor de ajutor financiar către Ucraina, după Statele Unite, a promis o creştere masivă a cheltuielilor militare pentru a sprijini Kievul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

48% dintre moldoveni ar vota pentru aderarea la UE, iar fiecare al treilea basarabean vrea unirea cu România (sondaj)

În cazul unui referendum privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, circa jumătate dintre cetățeni ar vota „pentru”. Datele se regăsesc într-un sondaj realizat...

Peste 900 de candidați au promovat la sesiunea suplimentară de BAC

Alți 916 candidați au promovat examenul național de bacalaureat în cadrul sesiunii suplimentare, potrivit rezultatelor preliminare. Numărul total al persoanelor care au susținut cu...

VIDEO Victoria Furtună contestă în justiţie suspendarea partidului „Moldova Mare”

Lidera Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că decizia Curții de Apel Centru de a suspenda activitatea formațiunii pentru o perioadă de 12...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.