Un studiu internaţional revoluţionar a demonstrat că asiaticii timpurii au întreprins cea mai lungă migraţie preistorică cunoscută a omenirii, parcurgând peste 20.000 de kilometri pe parcursul a mii de ani, din Asia de Nord până în extremitatea sudică a Americii de Sud. Analizând genomurile a peste 1.500 de persoane din 139 de grupuri etnice, cercetătorii au cartografiat rutele străvechi şi divergenţele genetice, descoperind modul în care aceşti oameni timpurii s-au adaptat la medii înconjurătoare extrem de diferite şi au lăsat în urmă amprente genetice care modelează şi în prezent populaţiile din aceste regiuni, relatează Science Daily, potrivit stiripesurse.ro.
Un studiu genomic internaţional condus de oameni de ştiinţă de la Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore (NTU Singapore), de la Centrul din Singapore pentru Ingineria Ştiinţelor Vieţii Mediului (SCELSE) şi de la Şcoala Asiatică de Mediu (ASE) a arătat că primii asiatici au realizat cea mai lungă migraţie preistorică.
Citeşte şi: MAI aduce explicaţii după incidentele petrecute la Marșul LGBT – Stiripesurse.md
Aceşti oameni preistorici, care cutreierau Pământul în urmă cu peste 100.000 de ani, ar fi străbătut pe jos peste 20.000 de kilometri, din Asia de Nord până la extremitatea sudică a Americii de Sud.
Călătoria ar fi durat mii de ani şi s-ar fi întins pe parcursul mai multor generaţii. Parcurgerea acestei rute a fost posibilă, după cum au notat cercetătorii, deoarece în trecut întinderile de uscat erau diferite, gheaţa acoperind anumite porţiuni din traseu.
Susţinut de consorţiul GenomeAsia100K, studiul, publicat săptămâna trecută în revista ştiinţifică Science, a analizat datele de la secvenţele ADN ale unui număr de 1.537 de persoane din 139 de grupuri etnice diverse.
La studiu au participat 48 de autori din 22 de instituţii din Asia, Europa şi America.
Cercetătorii au analizat o străveche călătorie migratorie, care a început în Africa, a trecut prin Asia de Nord şi s-a încheiat în Tierra del Fuego, în Argentina de astăzi, considerată ultima graniţă a migraţiei umane.
Prin compararea modelelor de descendenţă comună şi a variaţiilor genetice care se acumulează în timp, echipa a putut analiza modul în care grupurile s-au divizat, s-au mutat şi s-au adaptat la noile medii.
Aceste modele au permis echipei să reconstituie vechile rute de migraţie şi să estimeze momentul în care diferitele populaţii s-au desprins unele de altele.
Rutele reconstituite au oferit o imagine detaliată a modului în care oamenii timpurii au ajuns în zonele îndepărtate ale Americilor, iar constatările au sugerat că acest grup de pionieri a trecut peste provocări de mediu extreme pentru a-şi finaliza călătoria de-a lungul mileniilor.
O informaţie esenţială a fost aceea că aceşti migranţi timpurii au ajuns la extremitatea nord-vestică a Americii de Sud, la graniţa din prezent dintre Panama şi Columbia, cu aproximativ 14.000 de ani în urmă.
Din acest punct critic de intrare, populaţia s-a divizat în patru grupuri majore: unul a rămas în bazinul Amazonului, în timp ce restul s-au deplasat spre est, în regiunea Dry Chaco şi spre sud, pe câmpurile de gheaţă din Patagonia, trecând prin văile Munţilor Anzi, cel mai înalt lanţ muntos din afara Asiei.
Analizând profilurile genetice ale populaţiilor indigene din Eurasia şi America de Sud, cercetătorii din cadrul proiectului GenomeAsia100K au cartografiat, pentru prima dată, diversitatea genetică neaşteptat de mare a Asiei.
Studiul oferă, de asemenea, informaţii despre consecinţele evoluţioniste ale unei migraţii atât de vaste.
Profesorul asociat Kim Hie Lim de la Şcoala Asiatică de Mediu, autoare a studiului, a explicat că această călătorie dificilă, realizată pe parcursul a mii de ani, a redus diversitatea genetică a populaţiei migratoare. “Prin lunga lor călătorie, aceşti migranţi au transportat doar un subansamblu din fondul genetic al populaţiilor lor ancestrale. Astfel, diversitatea genetică redusă a cauzat, de asemenea, o diversitate redusă a genelor asociate imunităţii, ceea ce poate limita flexibilitatea unei populaţii de a lupta împotriva diferitelor boli infecţioase”, a explicat Kim Hie Lim, cercetător principal la SCELSE şi vicedirector al GenomeAsia100K.
“Acest lucru ar putea explica motivul pentru care unele comunităţi indigene au fost mai sensibile la îmbolnăviri sau afecţiuni introduse de imigranţii de mai târziu, cum ar fi coloniştii europeni. Înţelegerea modului în care dinamica din trecut a modelat structura genetică a populaţiei actuale poate oferi o perspectivă mai profundă asupra rezilienţei genetice umane”, a adăugat ea.
Elena Gusareva, cercetător principal la SCELSE şi autoare principală în cadrul studiului, a declarat că aceste grupuri timpurii s-au stabilit în nişe ecologice noi, iar corpurile şi stilurile lor de viaţă au evoluat de-a lungul a sute de generaţii ca răspuns la provocările unice ale fiecărei regiuni.
“Constatările noastre scot în evidenţă adaptabilitatea extraordinară a grupurilor indigene timpurii, diverse, care s-au stabilit cu succes în medii extrem de diferite. Folosind tehnologia de înaltă rezoluţie de secvenţiere a genomului întreg existentă la SCELSE putem descoperi acum istoria profundă a migraţiei umane şi amprentele genetice lăsate în urmă de primii colonişti”, a precizat ea.
Profesorul NTU Stephan Schuster, autor principal al cercetării şi director ştiinţific la consorţiul GenomeAsia100K, a declarat: “Studiul nostru arată că o mai mare diversitate a genomurilor umane se regăseşte la populaţiile asiatice, nu la cele europene, aşa cum s-a presupus mult timp din cauza eşantionării părtinitoare în proiectele de secvenţiere a genomului pe scară largă”.
“Acest lucru remodelează înţelegerea noastră a mişcărilor istorice ale populaţiei şi clădeşte o bază mai solidă pentru viitoare studii privind evoluţia umană. Noile noastre informaţii subliniază importanţa creşterii reprezentării populaţiilor asiatice în studiile genetice, mai ales că genomica joacă un rol esenţial în medicina personalizată, sănătatea publică şi înţelegerea evoluţiei umane”, a adăugat Schuster, preşedintele Catedrei de Genomică de la Facultatea de Ştiinţe Biologice a NTU şi director adjunct la SCELSE.
Prin analiza impactului migraţiei şi a izolării asupra caracteristicilor genetice, studiul oferă informaţii cu privire la modul în care diferite populaţii răspund la boli şi la evoluţia sistemului imunitar al acestora. De asemenea, aceste constatări ajută la o mai bună înţelegere a structurii genetice a populaţiilor de nativi americani, dar şi la o mai bună conservare a comunităţilor de nativi.
GenomeAsia100K este un consorţiu nonprofit axat pe secvenţierea şi analizarea a 100.000 de genomuri asiatice pentru a stimula progresele medicale specifice populaţiilor şi medicina de precizie.
