StiripesurseExterneCapii ultraseriilor din Milano au fost condamnaţi la ani grei de...

Capii ultraseriilor din Milano au fost condamnaţi la ani grei de închisoare

Publicat:

Un tribunal din oraşul Milano, din nordul Italiei, a condamnat, marţi, 16 suporteri ultras ai echipelor de fotbal Inter Milano şi AC Milan pentru formarea unei grupări criminale care controla zona din jurul stadionului San Siro, informează EFE, potrivit stiripesurse.ro.

Cele mai mari pedepse – zece ani de închisoare – au fost aplicate la trei dintre liderii acestei grupări: Andrea Beretta, figură cheie din Curva Nord (Inter), acuzat de crimă, Luca Lucci, de la Curva Sud (Milan), precum şi mâna dreaptă a acestuia, Daniele Cataldo, conform surselor judiciare.

Citeşte şi: SCANDAL religios la Cernăuți: VIDEO Preoţii români au fost luaţi la bătaie! – Stiripesurse.md

Ceilalţi 13 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între doi şi opt ani.

În cazul Beretta, care a colaborat cu justiţia, factorul agravant a fost mafia, acesta fiind acuzat de uciderea de unui alt ultras, Antonio Bellocco, aparţinând temutei mafii calabreze “Ndrangheta”.


În cadrul procesului, 16 din cei 19 ultras ai celor două cluburi, arestaţi în cadrul unei operaţiuni de amploare pe 30 septembrie, s-au aflat în boxa acuzaţilor încă din luna martie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ion Creangă rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile

Fostul șef al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, învinuit de trădare de patrie, rămâne sub control judiciar pentru încă 60 de zile. Informația...

Restricții de circulație pe strada Mitropolit Dosoftei din Chișinău din cauza lucrărilor de reparație

Lucrările de reparație a străzii Mitropolit Dosoftei din capitală, pe tronsonul cuprins între străzile Henri Coandă și Mihai Viteazul, încep miercuri, 22 iulie. Potrivit...

Tofan: Guvernul lucrează la un nou concept de reformă fiscală

Premierul desemnat, Vasile Tofan, anunță că Executivul lucrează la un nou concept de reformă fiscală, care va fi supus consultărilor publice în perioada următoare....

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.