StiripesurseExterneSCANDAL religios la Cernăuți: VIDEO Preoţii români au fost luaţi la...

SCANDAL religios la Cernăuți: VIDEO Preoţii români au fost luaţi la bătaie!

Publicat:

Mai multe persoane au fost rănite în urma unui conflict care a avut loc la Cernăuți între reprezentanții Bisericii Ortodoxe Ucraineană (UPT) și nou-creata structură religioasă Biserica Ortodoxă a Ucrainei (PTU), susținută de autoritățile de la Kiev.

Potrivit relatărilor martorilor și imaginilor postate pe rețelele de socializare, mai mulți tineri cu fețele acoperite, care ar reprezenta PTU, au intrat în Catedrala Mitropolitană „Pogorârea Sfântului Duh”, agresând doi preoți și distrugând mai multe bunuri din interior, transmite presa de peste Prut.

Citeşte şi: Washingtonul îşi închide ambasada din Ierusalim – Stiripesurse.md

Catedrala Mitropolitană are o importanță foarte mare pentru comunitatea românească din Bucovina de Nord, fiind lăcașul de cult în care slujbele se oficiază și în limba română.

„Niște reprezentanți, necunoscuți, s-au baricadat în Catedrala Pogorârea și biserica a fost înconjurată de Poliție pentru a fi identificate aceste persoane. Între timp, mitropolitul PTU (Biserica Ortodoxă a Ucrainei – n.r.), Feognost, a făcut o declarație prin care a comunicat că în Catedrala Pogorârea Sfântului Duh a fost săvârșită prima slujbă în limba ucraineană. Primarul orașului Cernăuți a făcut și el o declarație menționând că este o zi istorică pentru orașul Cernăuți”, a declarat un martor la eveniment.


Ulterior, la fața locului s-au adunat sute de persoane, în special credincioși și preoți români din bisericile afiliate la UPT, veniți din comunitățile românești din jurul Cernăuțiului. Ei au protestat față de scandalul de la catedrala din Cernăuți, construită la solicitarea românilor din Bucovina, în frunte cu Eudoxiu Hurmuzachi, la intrarea în catedrală existând o inscripție românească: „Unul în trei ipostasuri Dumnezeu”.

„Comunitatea românească din Cernăuți este întristată de faptul că, fără voia lor, li se iau lăcașurile de cult de care aparțin. Au venit peste 20 de persoane, au intrat în biserică, au scos preoții afară și pe doi i-au bătut. Când a început să se adune lumea, Poliția nu a mai permis să se intre în curtea bisericii. A venit și mitropolitul Meletie și a fost lovit cu ceva în cap. S-au dat și cu gaze lacrimogene, s-au folosit și stingătoarele de incendiu”, a afirmat un alt martor.

Constituirea noii Biserici Ortodoxe a Ucrainei, autocefală, a avut loc în 2018, pe fondul tensiunilor dintre autoritățile ucrainene și cele ale Federației Ruse. Măsura a fost justificată de faptul că biserica existentă la acel moment, Biserica Ortodoxă Ucraineană era subordonată Patriarhiei de la Moscova.

După declanșarea războiului, în februarie 2022, noua entitate, condusă de mitropolitul Epifanie, a intensificat eforturile de preluare a tuturor lăcașurilor de cult ortodoxe de pe teritoriul Ucrainei, în ciuda faptului că Preafericitul Onufrie s-a delimitat de Patriarhia de la Moscova, apărând suveranitatea și integritatea Ucrainei. De altfel, de la începutul războiului, preoții UPT au renunțat să îl mai pomenească pe patriarhul Kiril la Sfânta Liturghie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kanye West susține că a stabilit un record de audiență la concertul din Istanbul

Rapperul american Kanye West, cunoscut și sub numele de Ye, a susținut sâmbătă un concert pe stadionul Atatürk Olympic din Istanbul, în fața a...

Unicul oraș din România construit în interiorul unui crater vulcanic

Construit în interiorul unui crater vulcanic, singurul oraș de acest fel din România găzduiește un lac care își schimbă culoarea în funcție de temperatură. Cu...

Dieta populară pentru slăbit care ar putea proteja creierul de Alzheimer și Parkinson

O dietă populară pentru slăbit ar putea proteja creierul de maladii precum Alzheimer și Parkinson, arată o cercetare recentă. O dietă populară pentru slăbit, dieta...

Psihologii explică motivul pentru care unii oameni fac curățenie atunci când sunt supărați

Poți crede că este doar curățenie, pentru că dezordinea te deranjează. Dar psihologia arată că, atunci când faci „curățenie agresivă” și viața ta este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.