StiripesursePoliticăBCS critică rectificările bugetare votate în Parlament

BCS critică rectificările bugetare votate în Parlament

Publicat:

Legislativul a aprobat rectificările la Bugetul de stat pentru anul 2025, însă proiectul a fost votat doar de deputații din majoritatea parlamentară. Opoziția nu doar că nu a susținut modificările, dar a și criticat inițiativa, numind-o „populism politic și electoral”. Totodată, deputații din opoziție s-au arătat nemulțumiți că nici una dintre propunerile lor nu a fost acceptată.

„Banii publici au fost gestionați ineficient și iresponsabil. Am fi dorit să vedem mai multe instrumente investiționale care să stimuleze creșterea economică, dar, din păcate, bugetul a fost transformat într-un instrument electoral”, a declarat Tatiana Cunețchi, deputat Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, transmite ipn.md.

Citeşte şi: Paraşutiştii militari execută salturi la Bălţi – Stiripesurse.md

„Noi am fost cei care am propus, acum patru ani, ajutorul pentru elevi. Voi l-ați refuzat mereu, iar acum, înainte de alegeri, îl promovați și îl oferiți. De ce nu ați făcut asta atunci?” a spus o altă deputată BCS, Alla Pilipețcaia.

Reprezentanții guvernării a acuzat opoziția de faptul că a fost la putere, dar nu a făcut nimic concret pentru a sprijini populația. „Înțelegem că opoziția este frustrată atunci când noi facem ceea ce ei nu au făcut niciodată. Referitor la ajutoare și sprijin social, noi acționăm, ei doar critică”, a declarat deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Radu Marian.


Referindu-se la ajutorul unic de 1.000 de lei acordat elevilor din clasele I-IX la început de an, Radu Marian a spus că „aceasta este diferența între guvernarea PAS și opoziție”. „Voi știți să propuneți astfel de proiecte doar când sunteți în opoziție, dar niciodată nu v-am văzut venind cu astfel de propuneri când erați la guvernare”, a conchis deputatul PAS.

O altă temă de dispută a fost alocarea a 50 de milioane de lei pentru consolidarea întreprinderii de stat Calea Ferată din Moldova. „Cum veți asigura acum utilizarea exact la destinație a mijloacelor, având în vedere că CFM are mulți creditori și mijloacele pot fi extrase în orice moment, de oricine”, a menționat Tatiana Cunețchi, deputat BCS.

„Persoanele care își vor permite să utilizeze banii publici contrar destinației urmează să răspundă pentru acțiunile lor”, a declarat în replică ministra finanțelor, Victoria Belous.

Totodată, în urma rectificărilor, Primăria Chișinău rămâne fără 98 de milioane de lei, bani care erau destinați reparației cantinelor în școli. Ministra finanțelor a precizat că, așa cum municipalitatea nu are un buget aprobat, aceste resurse financiare vor ajunge la destinație, însă vor fi gestionați de Ministerul Educației.

Deputatul PAS Radu Marian, a menționat că, dacă banii nu sunt transferați la minister, aceștia riscau să nu fie valorificați. „Din păcate, Primăria Chișinău este unica localitate fără buget aprobat. Și în contextul în care celelalte raioane deja au început achiziția materialelor, ca să nu pierdem acești bani și să nu reținem acest proces, s-a venit cu această propunere”, a menționat Radu Marian.

În ajun, municipalitatea a criticat această decizie, menționând că Chișinăul nu are un buget aprobat, anume din cauza consilierilor PAS, care nu-și doresc aprobarea documentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Naționala Moldovei de fotbal rămâne pe locul 159 în clasamentul FIFA

Naționala masculină de fotbal a Republicii Moldova își păstrează poziția în clasamentul FIFA și ocupă locul 159, cu 1008,24 de puncte. În același timp,...

VIDEO Tofan explică de ce nu reduce numărul de ministere

Candidatul desemnat la funcția prim-ministru, Vasile Tofan, explică de la tribuna Parlamentului de ce nu reduce numărul ministerelor, subiect care a fost discutat de...

Trafic de influență la Chişinău: A cerut o şpagă de 6000 de euro pentru o achitare într-un dosar

Un bărbat din Chișinău este cercetat penal pentru trafic de influență, după ce ar fi pretins și primit 6 000 de euro în schimbul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.