StiripesurseSocialO femeie a fost bătută pe stradă, ziua-n amiaza mare

O femeie a fost bătută pe stradă, ziua-n amiaza mare

Publicat:

O femeie, conferențiară universitară și autoare de cărți pentru copii, a fost atacată în fața unui magazin din municipiul Chișinău. Agresoarea, o persoană necunoscută, a lovit-o cu pumnii, apoi i-a smuls bastonul și a bătut-o cu acesta până nu s-a rupt. După ce victima a căzut la pământ, individa a mai lovit-o și cu picioarele. La fața locului a intervenit un bărbat care a reușit să oprească bătăușa și a solicitat la fața locului ambulanța și Poliția.

Incidentul s-a petrecut pe data de 9 iunie curent, în jurul orei 09:00, în apropierea unui magazin, în timp ce femeia, J.N. Grecu, se îndrepta spre muncă, la Universitatea Pedagogică.

Citeşte şi: VIDEO Diversiunea extremiştilor ucraineni pentru confiscarea bisericii româneşti din Cernăuţi – Stiripesurse.md

„O femeie necunoscută, care are în jur de 45 de ani, se îndrepta spre mine. Era vizibil agresivă și vorbea singură. Am încercat să o ocolesc, însă aceasta, din senin, s-a năpustit asupra mea și m-a lovit cu putere în față. Apoi, mi-a smuls bastonul metalic (îl folosesc după o operație la genunchi) și a început să mă bată cu el, până când l-a rupt. Apoi, m-a doborât la pământ și a început să mă lovească cu picioarele. Eram plină de sânge, strigam după ajutor, țipam. Din păcate, în stație nu era nimeni”, a povestit femeia.

Un șofer care trecea prin zonă a intervenit, a alungat agresoara și a sunat la ambulanță și Poliție. La Spitalul de Urgență din Capitală, medicii i-au constatat fracturi și multiple contuzii.


„După o lungă așteptare a ortopedului, fiul meu m-a transferat în aceeași zi la o clinică privată, unde doar diagnosticul și aplicarea gipsului au costat 4.790 de lei. Poliția mi-a luat declarația și mi-a emis un bilet pentru procedura „ridicării semnelor de violență””, susține victima.

Femeia povestește că ceea ce a urmat a fost un stres mai mare decât însăși bătaia. Medicii, care nu vorbesc limba rusă, i-au cerut femeii să descrie evenimentul în limba de stat – limba română. Când a scos telefonul din geantă pentru a-și chema fiul, care cunoaște limba română, medicii i-au interzis să facă acest lucru, devenind agresivi. Mai mult, aceștia au numit-o pe femeie „inadecvată și agresivă”.

„Ajunsă acasă, eu, conferențiar la catedra de limba engleză, autoare a multor cărți pentru copii și traducător, m-am întrebat: Încotro ne îndreptăm? Este acesta viitorul nostru european luminos?! Medicii spun că mulți bolnavi psihic din instituții cu regim închis au fost eliberați la domiciliu, dacă există unul, sau pur și simplu lăsați pe stradă. Motivul? Nu există bani pentru tratament și hrană. Câți dintre aceștia sunt abandonați, singuri, flămânzi, agresivi, fără minte? Nu există statistici, la fel cum nu există responsabilitate din partea statului pentru siguranța cetățenilor obișnuiți pe străzile orașelor noastre. Suntem toți în zona de risc. Femeia care m-a atacat a fost eliberată la domiciliu. Mai trebuie comentarii?”, menționează  victima.

98f007e14fa33d049003e2e823f8b805

42cc73e06dbe1facb4434d2335065519

1bcbe6b3735f8aef16c958e070c79fd0

1b71b1c314ba0f31802cf5232d1fbc57

30fc7c26b29aab89f162c98485f2ecee

e58316a4867b9cf4bc7967f5a7a88d1c

1a8c25d55d67bab01b54ef077c77b166

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Aproape 5.000 de moldoveni au studiat în Europa prin programul Erasmus+

Programul Erasmus+ continuă să ofere oportunități de studiu, formare și dezvoltare profesională pentru tinerii din R. Moldova, contribuind la modernizarea sistemului educațional și la...

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.