StiripesurseCultură și MediaDiverseDouă măcelării din Franța au fost închise de autorităţi după decesul...

Două măcelării din Franța au fost închise de autorităţi după decesul unui copil din cauza unei boli rare

Publicat:

Autorităţile din nordul Franţei au închis două măcelării după ce mai mulţi copii au fost spitalizaţi, iar unul dintre ei a murit din cauza unei boli rare care se crede că ar avea legătură cu consumul de produse din carne infestată, informează agenția de știri DPA.

Anchetatorii au descoperit că cei mai mulţi dintre copii consumaseră carne provenită de la magazine din Saint-Quentin, a anunţat prefectura vineri, transmite Agerpres.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Opt copii cu vârste între un an şi 12 ani, care locuiesc în oraşul cu 53.000 de locuitori şi în regiunile învecinate, au fost spitalizaţi în ultima săptămână cu diaree severă.

Cinci dintre ei au dezvoltat sindrom hemolitic-uremic (SHU), o formă rară de insuficienţă renală acută, afecţiune care a provocat decesul unui băiat de 12 ani.


De obicei, SHU apare la copii ca urmare a unei infecţii intestinale. Determină formarea unor cheaguri de sânge care produc blocaje la nivel cerebral, al inimii şi mai ales la nivelul rinichilor.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Un număr de până la 165 de cazuri de copii cu SHU sunt documentate în Franţa în fiecare an.

Autorităţile le-au recomandat rezidenţilor să nu consume produse din carne cumpărate de la magazinele închise până când testele de laborator nu vor stabili cu certitudine cauza îmbolnăvirilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Apar noi detalii despre perchezițiile CNA la MoldATSA: Trei persoane au fost reținute!

Centrul Național Anticorupție vine cu detalii în cazul perchezițiilor din această dimineață desfășurate la mai mulți angajați din cadrul întreprinderii de stat „MoldATSA”. În...

Prejudicii de peste 3 milioane de lei într-o presupusă schemă imobiliară

Un bărbat de 44 de ani din Chișinău a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de escrocherie...

CSP îl suspendă pe procurorul cercetat în dosarul mitei de 400 de mii de dolari

Cristin Ghemu de la Procuratura raionului Hâncești a fost suspendat din funcție de Consiliul Superior al Procurorilor, la solicitarea procurorului general Alexandru Machidon. Anchetatorul...

10 cerşetori au fost prinşi pe străzile din Chișinău

Poliția a documentat, în ultimele zile, zece cazuri de cerșetorie în sectoarele Centru și Botanica ale municipiului Chișinău, în cadrul acțiunilor de prevenire și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.