StiripesurseȘtirile zileiBaschetbalistul James Harden, acuzat pentru presupusă neglijență într-un caz de agresiune...

Baschetbalistul James Harden, acuzat pentru presupusă neglijență într-un caz de agresiune sexuală

Publicat:

Starul echipei din NBA Los Angeles Clippers, James Harden, este vizat de un proces civil în care este acuzat de neglijență în legătură cu o presupusă agresiune sexuală petrecută în noaptea de Revelion, la o petrecere organizată în reședința sa din Houston, notează marți USA Today.

Potrivit unei plângeri de 18 pagini depuse în comitatul Harris, Texas, reclamanta Marisa Watley susține că a fost agresată sexual în timp ce era inconștientă de către Justice Armani Blackburn, nepotul lui Harden. Incidentul ar fi avut loc în primele ore ale zilei de 1 ianuarie 2025, potrivit stiripesurse.

Citește și: Siegfried Mureșan: Rusia va încerca din nou să influențeze alegerile parlamentare din R. Moldova

Watley afirmă că prietenele ei au fost evacuate de echipa de securitate a lui Harden, în timp ce ea se afla încă în interiorul locuinței. Sora ei a contactat apoi familia Harden, iar un membru al echipei de securitate ar fi negat că femeia prezentată într-o fotografie era Watley – deși aceasta se afla în acel moment în casă, conform acuzațiilor.

Procesul îl acuză pe Harden de neglijență prin comportamentul echipei sale de pază, considerată responsabilă pentru lipsa de reacție la apelurile exterioare și pentru că nu a intervenit în timp util pentru a preveni agresiunea. Se solicită daune economice, compensatorii și punitive, iar Harden este considerat „răspunzător indirect” pentru acțiunile angajaților săi și ale companiei de securitate contractate.


„Este dureros să mă gândesc că totul putea fi prevenit. Sper ca această plângere să determine o schimbare în modul în care personalul de securitate reacționează atunci când femeile sunt în pericol”, a declarat Watley într-un comunicat.

Citește și: Expert: Finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău va permite Republicii Moldova să elimine dependența de Centrala de la Cuciurgan

Avocații reclamantei au subliniat că agresiunea a fost raportată imediat poliției și că vor continua demersurile pentru a-i aduce în fața justiției pe Blackburn și Harden.

James Harden (35 ani), de 11 ori selecționat în All-Star Game-ul NBA, a încheiat recent al doilea sezon la Los Angeles Clippers, cu o medie de 22,8 puncte, 8,7 pase decisive și 5,8 recuperări pe meci.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gazele din Marea Neagră nu vor aduce automat prosperitate României. Avertismentul unui expert din energie

Exploatarea gazelor din Marea Neagră oferă României o oportunitate istorică, însă succesul nu va depinde de cantitatea de gaze extrasă, ci de modul în...

Cel puţin 14 morţi şi 70 de răniţi la Kiev, în atacuri ruseşti cu o zi înaintea summitului NATO de la Ankara

Noile bombardamente ruseşti de la Kiev arată că Ucraina are o ”nevoie urgentă” de apărare antiaeriană, subliniază luni preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von...

Cazul ‘Mona Lisa’: Evaluarea extraordinară a anestezistei Ecaterina Maniuc, fără un rezultat public

Evaluarea extraordinară a anestezistei Ecaterina Maniuc, anunțată de Ministerul Sănătății în noiembrie 2025, rămâne fără un rezultat public. În răspunsul oferit pentru Omniapres, instituția...

Teheranul, negru de lume la procesiunea funebră a lui Khamenei

O maree de oameni a ieşit luni pe străzile Teheranului pentru a saluta cortegiul funebru al fostului lider suprem Ali Khamenei, în a treia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.