Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că i-a cerut preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, revizuirea cartonaşului roşu acordat atacantului american Folarin Balogun, justificând această intervenţie ca o încercare de a corecta ceea ce el a numit o decizie de arbitraj „groaznică”, relatează Reuters.
Gestul fără precedent al unui preşedinte american în exerciţiu în cadrul Cupei Mondiale a adus în prim-plan procedura disciplinară a FIFA şi a stârnit o reacţie furioasă din partea Belgiei, care va juca împotriva SUA pentru un loc în sferturile de finală.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
„Tot ce am făcut a fost să cer o revizuire a fazei, pentru că nu am considerat că a fost fault”, a declarat Trump reporterilor în Biroul Oval.
Trump a afirmat că incidentul care a dus la cartonaşul roşu primit de Balogun a fost pur şi simplu o ciocnire între doi sportivi.
„Am văzut faza”, a spus Trump. „Nu a fost un fault. Nici măcar nu a fost o încălcare a regulamentului. Au fost doi jucători care alergau cu viteză maximă şi s-au ciocnit întâmplător unul de celălalt.”
El a afirmat că FIFA a luat o „decizie cu adevărat genială” prin suspendarea cartonaşului roşu. „Cred că decizia arbitrului a fost oribilă”, a spus el.
Trump a declarat că a solicitat doar o revizuire şi că nu a exercitat presiuni asupra FIFA pentru a anula decizia.
„Nu le-am spus ce să facă”, a spus el. „Nu pot să le spun ce să facă.”
El a afirmat că este important ca echipa SUA să-şi aibă cei mai buni jucători pe teren, sugerând că, dacă suspendarea nu ar fi fost anulată, meciul de luni seara ar fi părut „aranjat” împotriva SUA, repetând afirmaţiile sale false potrivit cărora alegerile prezidenţiale din 2020 au fost aranjate împotriva sa.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
„Meciul de diseară va fi extraordinar, iar noi vom avea o echipă completă, la fel şi Belgia”, a spus Trump. „Şi ştiţi ce? Dacă ne înving, atunci pot fi cu adevărat mândri. În caz contrar, dacă ne înving, vom spune că a fost… Aş spune că a fost aranjat, la fel cum au fost aranjate alegerile din 2020, dar nu voi intra în detalii.”











