După ce 14 bombe americane au căzut în Iran, Ministerul de Externe al Coreei de Nord a dat o declarație în care a pretins că Statele Unite „au zdrobit violent integritatea territorială și obiectivele de securitate ale unui stat suveran”.
Spre deosebire de Coreea de Nord, Iranul nu dispune de vreo armă nucleară, scrie „THer New York Times” (SUA). Dar, liderului nord-coreean, Kim Jong-un, bombardamentele Americii asupra infrastructurii nucleare a Iranului, deși în devenire, trebuie că i-au reconfirmat un lucru pe care el îl considera adevărat de mai multă vreme, și anume, că deținerea unor arme nucleare este vitală pentru propria sa supraviețuire și pentru cea a țării sale. Oare Statele Unite ar fi lansat o atât de nebunească operațiune dacă ar fi fost posibil ca Iranul să riposteze lansând bomba?
Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți
Acest calcul a existat în mintea lui Kim încă de acum peste zece ani, când el a preluat puterea de la tatăl său. Nimic nu l-a putut împiedica să-și direcționeze armata, sectorul industrial și pe cel de cercetare spre perfecționarea unor arme nucleare și a unor rachete cu rază lungă care să aibă drept țintă Statele Unite și aliații lor.
Și, într-un mod remarcabil, el și-a și atins acele obiective. În pofida eforturilor de decenii, depuse de Statele Unite și de alte puteri ale lumii pentru a abate Coreea de Nord de pe calea înarmării nucleare, se estimează că această țară mică și izolată ar deține în jur de 50 de focoase și ar fi produs suficient material în vederea producerii altor circa 40. Este foarte posibil ca arsenalul său de rachete balistice intercontinentale să poată lovi orice mare oraș din SUA, iar mii de alte rachete sunt în prezent orientate spre baze militare americane din zona Asia-Pacific.
Internetul este plin cu fotografii în care Kim apare urmărind testele unor rachete, întâlnindu-se cu cercetătorii care proiectează rachetele respective sau plecând într-un tur prin complexele care produc combustibilul necesar bombelor atomice. Kim dorește ca lumea să știe că programul de înarmare nucleară al Coreii de Nord, deja formidabil, avansează cu fiecare zi.
Spre deosebire de Iran, președintele Trump nu amenință Coreea de Nord cu un război pentru a o dezarma. Practic, după cinci luni de mandat, el nu pare să acorde o atenție prea mare, deși Kim a devenit tot mai puternic prin noile sale arme, rachete și alianțe. Dacă, prin bombardamentele lor, Statele Unite nu i-au putut produce Iranului niște pagube de nerecuperat în privința programului său nuclear, așa cum sugeraseră niște prime informații, e greu de imaginat genul de campanie necesar pentru a repurta un succes în Coreea de Nord.
Acum, după ce șirul de operațiuni militare, menite să neutralizeze ambițiile nucleare ale Iranului, s-a potolit, nerezolvata problemă a programului nuclear nord-coreean devine și mai evidentă. Nu se întrevăd semne din care să reiasă că s-ar avea în Vedere vreo misiune similară. Și nici nu ar trebui. Să ne gândim în schimb la niște perspective mai promițătoare.
Kim a spus răspicat de mai multe ori că nu intenționează să renunțe la program, el considerându-l esențial pentru menținerea la putere a familiei sale. Cu toate astea, niște președinți americani – republicani și democrați deopotrivă – au urmărit timp de un sfert de secol denuclearizarea completă, verificabilă și ireversibilă a Coreii de Nord. (În 2021, președintele Joe Biden a invitat Phenianul la tratative fără condiții prealabile, dar oferta nu a dus nicăieri). Anul acesta, Trump a devenit ultimul comandant-șef care s-a angajat public să atingă obiectivul, altminteri nerealist, de a-l convinge pe Kim s- renunțe cu totul la programul său nuclear).
America nu-și mai poate permite să lase ca niște pretenții de denuclearizare perimate să ajungă un obstacol în relansarea diplomației. Deși Washingtonul nu recunoaște oficial Coreea de Nord drept un stat care deține un program nuclear, armata americană plănuiește și organizează deja manevre bazându-se pe faptul că, practic, Coreea de Nord dispune de un arsenal nuclear. Trump însuși a reiterat cel puțin de trei ori faptul că țara e o putere nucleară. Ce-I drept, recunoașterea acestui lucru și în plan diplomatic e o decizie dificilă, dar e totodată necesar să se ajungă la o soluție care să poată reduce tensiunile, să poată preveni un război nedorit și să împiedice intrarea altor sute de noi arme în arsenalul mereu crescând al Coreii de Nord.
În 2017, pe vremea primului mandat al lui Trump, șirul testelor (nucleare) ale lui Kim au adus Washingtonul și Phenianul în pragul războiului, Trump amenințând Coreea de Nord cu un „prăpăd”. În cele din urmă, tensiunile au dus la o ușoară „relaxare” între cele două țări când, pentru prima oară, un președinte american și un lider nord-coreean au discutat direct.
Trei întrevederi între Trump și Kim în 2018 și 2019 – când cei doi au schimbat „scrisori de amor” și despre care mulți credeau că vor încetini programul nuclear al Coreei de Nord – s-au încheiat dezamăgitor, asta datorându-se, în mare parte, planurilor în pripă și insistenței excesive a Statelor Unite în privința denuclearizării. Kim s-a abținut de la teste nucleare în 2018, iar în 2020 și 2021, a lansat numai câteva, dar densitatea lor a revenit în 2022. În ultimii câțiva ani, pe vremea Administrației Biden, Phenianul a testat mai multe rachete ca niciodată, exhibând și noi timpuri de armament.
Așadar, ce știm despre programul nuclear al Coreii de Nord? Știm că infrastructura programului său este vastă. Știm că armamentul său funcționează. Știm că și rachetele sale funcționează. De ce nu ar încerca Statele Unite să negocieze ca să obțină o imagine de interior mai bună și să deschidă niște căi de comunicație care ar putea influența opțiunile lui Kim în cazul unei eventuale crize?
Diplomația cu Coreea de Nord nu va fi unanim apreciată. Regimul e departe de a fi demn de admirat. Printre altele, capacitatea sa militară apasă pe spatele unei populații înfometate și sărăcite. Dar sporita sa amenințare nucleară este acum atât de gravă încât manevrele dintre SUA și Coreea de Sud, din luna aprilie, au ajuns să includă și scenarii vizând efectele unor arme nucleare. Demersul este înțelept, având în vedere că, potrivit Statelor Unite, Coreea de Nord ar putea apela la armament nuclear chiar de la începutul unui conflict, căutând astfel să-și acopere deficitul de armament convențional.
Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură
Ar fi înțelept ca Administrația Trump să se reorienteze spre o strategie menită să împiedice o escaladare și să nu mai susțină o politică păguboasă. Coreea de Sud a tresărit atunci când, în timpul confirmării sale în funcție, secretarul apărării, Pete Hegseth, s-a referit la statutul nuclear al Coreii de Nord. A fost cam același limbaj „scăpat” și de Trump în dialogurile sale cu presa. (Ulterior, Casa Albă și-a retras comentariile).
Dar bunul simț ar trebui să prevaleze. Nicio o țară cu un arsenal de asemenea mărime nu a renunțat vreodată – cu excepția unor foste țări sovietice care nu gestionau acest gen de arme pe teritoriile lor. Începând cu Bill Clinton, toți președinții au ratat șansa de a struni ambițiile nucleare ale Coreii de Nord, și asta, din cauza unor cereri de tip totul-sau-nimic. Trump nu ar trebui să lase aceste vechi hibe să se regăsească și în administrația sa, atâta vreme cât există la îndemână alte strategii care ar putea croi un viitor mai promițător.
