StiripesursePoliticăAderarea R.Moldova la UE până în 2030 e un obiectiv realizabil,...

Aderarea R.Moldova la UE până în 2030 e un obiectiv realizabil, afirmă președintele Comisiei AFET a PE înainte de summitul de la Chișinău

Publicat:

Aderarea deplină a Republicii Moldova la UE până în 2030 este un obiectiv realizabil, în condițiile unei ‘voințe politice susținute’, a afirmat joi președintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a Parlamentului European, David McAllister, înainte de summitul UE-Republica Moldova de pe 4 iulie, de la Chișinău.

‘Primul summit UE-Moldova de la Chișinău marchează o bornă strategică în aprofundarea integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Acesta reflectă parteneriatul politic, economic și de securitate în creștere dintre UE și R.Moldova într-un moment crucial în călătoria europeană a țării’, afirmă McAllister într-un comunicat dat publicității joi de Parlamentul European.

Republica Moldova a realizat progrese substanțiale în calea spre aderarea la UE, apreciază eurodeputatul german, notând că ‘reformele în justiție, stat de drept și anticorupție avansează și lansarea negocierilor de aderare (…) este acum aproape’. El a adăugat că Planul de creștere pentru Republica Moldova în valoare de 1,9 miliarde de euro sprijină acest proces consolidând sectoare cheie, ameliorând infrastructura și alimentând reziliența economică.

‘În același timp, Moldova continuă să se confrunte cu amenințări hibride, inclusiv dezinformare, atacuri cibernetice și interferență externă, în cadrul unor eforturi mai largi de a-i submina dezvoltarea democratică. UE rămâne dedicată întăririi suveranității, securității și rezilienței Republicii Moldova în fața unei astfel de presiuni externe’, a dat asigurări președintele Comisiei AFET.

Aducerea Republicii Moldova mai aproape de UE înseamnă ‘accelerarea integrării energetice, creșterea conectivității și construirea unui viitor mai sigur și mai sustenabil pentru cetățenii Moldovei’, a mai apreciat eurodeputatul.


David McAllister consideră că alinierea constantă cu normele și standardele UE aduce deja beneficii tangibile și că ‘aderarea deplină la UE până în 2030 este un obiectiv realizabil’, în condițiile unei ‘voințe politice susținute’.

‘Moldova este o țară europeană prin geografie, prin valori și prin aspirație. UE trebuie să continue să rămână cu fermitate alături de Republica Moldova în drumul său spre aderare – politic, financiar și strategic’, a încheiat președintele AFET.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se extinde accesul tinerilor la Programul Național „Voucher Cultural”

Ministerul Culturii al Republicii Moldova, în parteneriat cu Mastercard și Paynet, extinde accesul tinerilor la Programul Național „Voucher Cultural”, printr-un nou mecanism digital de...

Compoziția chimică din Oceanul Arctic a depășit un punct critic ireversibil

Pierderea accelerată a gheții marine din Oceanul Arctic a declanșat o schimbare cel mai probabil ireversibilă în compoziția chimică a apelor arctice, cu efecte...

Aversele au făcut prăpăd și în România

Ploile torențiale, grindina și vijeliile au provocat pagube și în mai multe județe din România. S-a rupt cerul, iar vântul a bătut cu putere...

Case evreiești, vechi de peste un secol, au rămas în paragină la Căprești

În satul Căprești din raionul Florești mai pot fi văzute și astăzi case evreiești vechi de peste o sută de ani, cu pereți groși...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.