StiripesurseDiasporaPartidele nord-irlandeze au opinii divergente în privinţa noilor propuneri referitoare la...

Partidele nord-irlandeze au opinii divergente în privinţa noilor propuneri referitoare la frontiera irlandeză

Publicat:

Partidele nord-irlandeze au opinii divergente în legătură cu planul prezentat miercuri de mai mulţi parlamentari eurosceptici din Partidul Conservator britanic care, în opinia acestora, va permite desfăşurarea schimburilor comerciale peste frontiera dintre provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în piaţa unică a Uniunii Europene, relatează dpa, potrivit agerpres.

Astfel, în timp ce Partidul Democratic Unionist (DUP, care susţine guvernul britanic condus de Theresa May) şi-a exprimat susţinerea faţă de propunerea respectivă, formaţiunea republicană Sinn Fein a calificat planul respectiv drept o ‘pură fantezie’.

Citește și : Uraganul Florence amenință coasta de est a SUA cu inundații puternice

Gruparea European Research Group (ERG) din cadrul Partidului Conservator britanic, grupare care susţine un aşa-numit ‘Brexit dur’, a prezentat miercuri propuneri care, în opinia lor, vor permite desfăşurarea schimburilor comerciale peste frontiera dintre provincia Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în piaţa unică a Uniunii Europene. ”Astfel de măsuri pot garanta că schimburile comerciale peste graniţa irlandeză sunt menţinute. Integritatea pieţei unice a UE este salvgardată. Regatul Unit şi Uniunea Europeană vor fi libere să încheie un acord de comerţ liber ambiţios”, sunt de părere parlamentarii din ERG.

”Propunerea este o evoluţie pozitivă şi oportună. Pentru prea mult timp unii au folosit problema frontierei, şi mai general procesul politic din Irlanda de Nord, pentru a încerca să modeleze Brexitul după modul lor de a gândi sau pur şi simplu pentru a-l zădărnici”, a estimat vicepreşedintele DUP Nigel Dodds. Acesta este unul dintre cei zece parlamentari ai DUP din legislativul britanic, unde partidul său sprijină guvernul minoritar conservator condus de Theresa May.


De partea sa, parlamentarul Chris Hazzard, membru al Sinn Fein, a spus că planul euroscepticilor din ERG ”nu reprezintă altceva decât vorbe goale din partea celor care susţin un Brexit dur”. ”Este vorba despre pure fantezii, fără nicio încercare de a stabili cum pot fi realizate lucrurile respective”, a spus Hazzard.

Marea Britanie, UE şi Dublinul s-au pronunţat pentru păstrarea unei ‘frontiere deschise’ între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord după Brexit, însă ele nu au reuşit să ajungă la un acord privind modalitatea în care s-ar putea realizat acest lucru.

Citește și : Netanyahu acuză liderii europeni că manifestă toleranţă faţă de Iran

Dezbaterea privind rămânerea Marii Britanii într-o uniune vamală cu UE a devenit unul dintre subiectele controversate în dosarul Brexit. O uniune vamală care stabileşte tarife externe pentru bunuri importate de UE şi permite libera circulaţie a acestora ar oferi o soluţie la problema evitării unei ‘frontiere dure’. Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană pe 29 martie 2019, dar până în prezent cele două părţi nu au ajuns la un acord privind ieşirea din UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.