StiripesurseSocialȘofer prins beat criță la volan, în Căușeni

Șofer prins beat criță la volan, în Căușeni

Publicat:

Un bărbat de 47 de ani a fost depistat aseară de polițiștii din Căușeni conducând în stare avansată de ebrietate un automobil de marca Volkswagen Caddy, în localitatea Cîrnățenii Noi. Testul cu alcooltestul a indicat o concentrație de 1,63 mg/l alcool în aerul expirat, valoare care depășește de peste 16 ori limita legală.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul conducea haotic, fapt care a atras atenția echipajului de patrulare. Autoturismul a fost ridicat și transportat la parcarea specială, iar șoferul riscă o amendă cuprinsă între 75.000 și 125.000 de lei sau închisoare de la 1 la 3 ani, în ambele cazuri fiind prevăzută anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.

Inspectoratul Național de Securitate Publică reamintește că toleranța față de conducerea sub influența alcoolului este zero și face apel la responsabilitatea participanților la trafic:

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Trump a ajuns într-o capcană în Iran. Fiecare opțiune este mai rea decât precedenta. Nu se vede o ieșire

La aproape cinci luni de la începutul războiului cu Iranul, administrația Donald Trump încearcă să combine presiunea militară cu relansarea eforturilor diplomatice, însă fără...

Concursuri pentru funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și curțile de apel

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat concursuri pentru suplinirea mai multor funcții vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție și la curțile...

Autoritățile publice locale din R.Moldova pot aplica pentru a beneficia de sisteme moderne de tratare a apei potabile

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) a anunțat lansarea etapei a II-a a concursului de selectare a localităților beneficiare în cadrul proiectului „Aprovizionarea descentralizată...

Vasile Tofan convoacă ședința Guvernului pentru a evalua situația din sectorul energetic

Prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat convocarea, marți, 28 iulie, a unei ședințe a Guvernului pentru a analiza situația din domeniul energetic și pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.