StiripesurseSocialVIDEO/ Vladimir și Veaceslav Vedrașco, reveniți din SUA, au inițiat o...

VIDEO/ Vladimir și Veaceslav Vedrașco, reveniți din SUA, au inițiat o afacere de producere a strugurilor: „Țările și piețele mici oferă oportunități mari”

Publicat:

Vladimir și Veaceslav Vedrașco, reveniți din Statele Unite ale Americii, au inițiat la Ialoveni o afacere de familie în producerea strugurilor – „Frudova”. În acest parcurs, antreprenorii au beneficiat de sprijin din partea statului, transmite MOLDPRES.

Agricultorul Vladimir Vedrașco susține că mereu a fost sceptic privind inițierea unei afaceri în Republica Moldova, însă viziunea acestuia s-a schimbat după ce a revenit din SUA.

„Am fost sceptic să dezvolt o afacere acasă. Credeam că nu are nici un sens, pentru că – țară mică, piață mică, oportunități mici. În anul 2014 am emigrat în America, atunci am început să înțeleg anumite lucruri. De fapt, țările mici, piețele mici oferă oportunități mari. Nu am crezut niciodată că statul este obligat să ajute o companie. Rolul statului e să creeze legi corecte, un mediu corect antreprenorial și să ofere condiții optime pentru import/export. Totuși, când statul vine cu o politică corectă care stimulează financiar și oferă un sprijin pentru dezvoltarea afacerii, acesta este nu doar un ajutor, ci și un imbold ca să pornești”, a spus Vladimir Vedrașco.

Antreprenorul povestește că părinții și familia sa au fost factorii determinanți pentru a reveni acasă.

„Eu și fratele meu am revenit în Republica Moldova în anul 2017 și am început a face ceea cu ce ne ocupam și în SUA. Am dat un nume, am creat o identitate pentru compania noastră, am împachetat produsul – pentru că ceea ce lipsește în Republica Moldova este crearea de produs. Ne doream ca experiența de acolo să o implementăm aici – așa s-a născut Frudova”, a afirmat Vladimir Vedrașco.


Citește și: Camioanele de peste 20 de tone, interzise în Chișinău pe caniculă

Fratele acestuia, Veaceslav Vedrașco a menționat că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) le-a oferit un sprijin important pentru dezvoltarea afacerii.

„Aceasta este o afacere de familie. Am reușit să găsim un numitor comun pentru a conlucra împreună. În prezent, dispunem de o irigare modernă automatizată și un sistem anti-îngheț, unic în Republica Moldova. Toată energia folosită în această plantație este produsă la această unitate prin intermediul panourilor solare, care au fost instalate cu suportul Guvernului, prin subvențiile acordate de AIPA, fapt pentru care le mulțumim”, a remarcat Veaceslav Vedrașco.

Antreprenorii susțin că aportul statului în dezvoltarea afacerilor este unul semnificativ, iar produsele moldovenești sunt foarte apreciate în statele Uniunii Europene.

„Din fericire, astăzi este mult mai ușor să spui că ești din Republica Moldova și produci fructe. Țara noastră capătă o reputație foarte bună în UE, avem oameni corecți și muncitori, produse bune, cu identitate și suflet în ele. Sunt sigur că există viitor. Dacă aveți o idee care se coace – puteți să-i oferiți o șansă, încercați acum – acum sau niciodată. În țările occidentale, accesul la bani se face prin investitori. În Republica Moldova această cultură va fi dezvoltată peste 20-30 de ani. Astăzi, ceea ce a făcut statul prin subvenții și programe este un aport extraordinar care a revoluționat agricultura”, a adăugat Vladimir Vedrașco.

La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat că astfel de oameni muncitori, precum cei doi frați, sunt un exemplu despre cum poți construi o afacere de succes aici, acasă.

„Vladimir și Veaceslav Vedrașco dezvoltă la Ialoveni o afacere de familie care merită toată aprecierea – „Frudova”. Aplică inovația în agricultură și, cu sprijinul statului, au implementat un sistem modern de irigare automatizată, un sistem anti-îngheț eficient și asigură întreaga plantație cu energie 100% regenerabilă din panouri solare. Astfel de oameni muncitori, precum cei doi frați, sunt un exemplu despre cum poți construi o afacere de succes aici, acasă. Le dorim recunoaștere în toată lumea și le mulțumim că demonstrează, prin fapte, că Moldova poate”, a specificat Dorin Recean.

În sezonul 2023–2024, Republica Moldova a exportat 85 000 tone de struguri de masă în 33 de țări. Obiectivul principal rămâne însă atingerea pragului de 100 000 de tone exportate anual – un deziderat susținut atât de autorități, cât și de producători.

Republica Moldova are, în prezent, aproximativ 120 mii de hectare de viță-de-vie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Presa ucraineană, despre drona doborâtă în Buzău: A pătruns cel mai adânc în spațiul aerian al României. Rusia ataca Odesa în acel moment

Publicația ucraineană Kiev Post scrie că drona doborâtă vineri de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române în județul Buzău a pătruns mult mai...

Noi instrumente pentru digitalizarea mai rapidă a serviciilor publice

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a prezentat vineri, 24 iulie, un nou set de instrumente tehnice destinate dezvoltatorilor software, care au scopul de a...

50 de milioane de euro pentru modernizarea școlilor-model

Mai multe școli moderne și condiții mai bune pentru elevi. 20 de instituții de învățământ vor fi renovate și dotate cu echipamente noi printr-un...

Moldova va găzdui o Conferință internațională dedicată convergenței europene

Experți internaționali, decidenți și cercetători se vor reuni la Chișinău în cadrul unei conferințe internaționale, pentru a discuta despre interacțiunea dintre sustenabilitatea fiscală și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.