O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, zilele trecute, într-o vizită de studiu la Parlamentul elen.
Citește și: Ciochină rămâne primar de Boldurești. CSJ a anulat organizarea turului II repetat
Vizita de studiu s-a desfășurat în cadrul Programului Twinning al Uniunii Europene „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
Agenda vizitei de studiu a inclus discuții cu președintele Grupului de prietenie Grecia-Moldova, Vasileios Giogiakas, Secretarul general al Parlamentului elen, Vasileios Bagiokos, Secretara generală pentru Afaceri Juridice și Parlamentare din cadrul Guvernului elen, Christina Tsakona.
La discuții au mai participat dr. Miltiadis Makrygiannis, consilier rezident Twinning pentru proiectul din Republica Moldova, și Eleftherios Papadopoulos, coordonatorul Serviciului de Implementare a Programelor Europene al Parlamentului elen, care implementează programul Twinning.
Proiectul Twinning „Consolidarea capacităților Parlamentului Republicii Moldova și a rolului său în procesul de aderare la UE” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu de parteneri, sub conducerea Serviciului de Implementare a Programelor Europene (EPIS) al Parlamentului Greciei.











