StiripesurseDiasporaAustria:Şase afgani spitalizaţi, după ce au dat foc la saltelele din...

Austria:Şase afgani spitalizaţi, după ce au dat foc la saltelele din celulă în semn de protest faţă de iminenta lor deportare

Publicat:

Şase imigranţi ale căror solicitări de azil fuseseră respinse au dat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă saltelelor din celula în care se aflau, într-un centru pentru imigranţi din Viena, şi au lăsat o scrisoare de adio în semn de protest faţă de iminenta lor deportare. Cei şase au fost spitalizaţi, a informat poliţia austriacă, potrivit EFE, AFP şi dpa.

Cinci afgani cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de ani şi un iranian de 30 de ani au blocat vineri noaptea uşa celulei lor şi au lăsat o scrisoare de adio în care îşi exprimau îngrijorarea în legătură cu faptul că vor fi deportaţi. Agenţii de poliţie au reuşit să forţeze intrarea în celulă, iar ulterior au intervenit pompierii care au stins incendiul.

Cei şase imigranţi au fost spitalizaţi şi, deşi sunt în stare gravă ca urmare a faptului că au inhalat fum, vieţile nu le sunt puse în pericol. Doi dintre ei au trebuit resuscitaţi, potrivit agenţiei APA, citată de dpa.

Poliţia nu i-a putut ancheta până în prezent, pentru a clarifica dacă cei şase chiar intenţionau să se sinucidă sau voiau doar să atragă atenţia asupra situaţiei în care se află. Anchetatorii sunt de părere că cea de-a doua variantă este mai plauzibilă, deoarece, odată ce au pus focul, cei şase s-au refugiat într-o toaletă aflată în imediată apropiere şi au tapetat uşa cu cearceafuri ca să nu pătrundă fumul.

Alţi 40 de migranţi au fost evacuaţi din clădire. Paisprezece au primit îngrijiri medicale după ce au inhalat fum. A fost nevoie de intervenţia a 100 de poliţişti şi a 70 de pompieri pentru a restabili controlul, notează dpa, care citează informaţii din presă potrivit cărora nu este pentru prima dată când migranţii din acest centru au încercat să dea foc la celule. În acelaşi centru de-a lungul timpului mai mulţi imigranţi au intrat în greva foamei.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.