StiripesurseExterneAlertă în nordul României. Avioane străine pe teritoriul țării. Armata a...

Alertă în nordul României. Avioane străine pe teritoriul țării. Armata a ridicat avioane de luptă

Publicat:

România și Polonia au ridicat de la sol avioane de luptă pentru a se pregăti de orice eventualitate după atacul brutal al rușilor împotriva Ucrainei. Polonia și-a mobilizat aviația și a plasat sistemele terestre de apărare antiaeriană și de recunoaștere radar în alertă maximă. De asemenea, Ministerul Apărării Naționale de la București a informat că România a ridicat avioanele de luptă, după ce aeronave străine au intrat în spațiul aerian al țării, în zona Maramureș-Suceava. Ulterior, Ucraina a transmis că avioanele sale au intrat din greșeală, în timp ce se fereau de atacuri rusești.

Ministerul român al Apărării Naţionale a transmis că, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 03.00, sistemele de supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naţionale au semnalat ţinte aeriene care au evoluat pe diferite traiecte de zbor în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România, în apropiere de zona Maramureş – Suceava, potrivit stiripesurse.

Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Autorităţile ucrainene au confirmat că au luat măsuri de dispersare a aeronavelor militare de pe aerodromurile din vestul Ucrainei, ca urmare a unor atacuri masive ale Federaţiei Ruse asupra infrastructurii aeroportuare ucrainene, iar în acest context, MApN a informat structurile care coordonează traficul aerian civil, pentru monitorizarea integrată a situaţiei.

Potrivit sursei citate, două aeronave F-16 româneşti au decolat, în jurul orei 03.30, din Baza 86 Aeriană Borcea, pentru misiuni de cercetare aeriană, iar în jurul orei 05.00, a fost dat ordin de decolare pentru două aeronave Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.


Pe parcursul operaţiunilor desfăşurate în intervalul orar 03.30-06.00, au fost detectate 12 ţinte aeriene ucrainene care au evoluat în spaţiul aerian ucrainean, la nord de frontiera cu România. Patru dintre acestea au pătruns neintenţionat, pentru câteva minute, în spaţiul aerian al ţării noastre, în zonele Sighetu Marmaţiei şi Vicovu de Sus, „fără a reprezenta un pericol real pentru securitatea naţională, viaţa persoanelor sau patrimoniul românesc”.

După finalizarea misiunilor, aeronavele F-16 ale Forţelor Aeriene Române au aterizat, în jurul orei 06.00, în baza aeriană de la Borcea, iar aeronavele italiene Eurofighter Typhoon, în jurul orei 07.00, în baza de la Mihail Kogălniceanu.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

Cel puțin un om a fost ucis și alți doi au fost răniți, pe timpul nopții dintre duminică și luni, după explozii repetate la Kiev și incendii peste tot în capitala Ucrainei după un val de atacuri cu drone și rachete ale rușilor, relatează Kyiv Independent. În același timp, ucrainenii au atacat puternic cu drone în Moscova, forțând principalele aeroporturi din jurul capitalei ruse să se închidă temporar.

Pe parcursul nopții, toată Ucraina s-a aflat sub alarmă de atacuri cu drone și rachete ale rușilor, în ciuda invitației recente a lui Zelenski de a purta negocieri de pace în Turcia, săptămâna viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.