Şefii delegaţiilor ucraineană şi rusă, Rustem Umerov şi Vladimir Medinski, au avut miercuri la Istanbul o întâlnire tete-e-tete, înaintea celei de-a treia runde de tratative de pace în vederea încheierii războiului din Ucraina, relatează Interfax, citată de AFP şi Reuters.
În luna mai, Ucraina şi Rusia au început să poarte discuţii directe pentru prima dată în ultimii trei ani. Până acum, negocierile au condus la un schimb pe scară largă de prizonieri de război, în cel mai recent fiind eliberaţi soldaţi sub 25 de ani şi combatanţi grav răniţi, potrivit stiripesurse.
Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”
Delegaţia rusă este condusă din nou de consilierul prezidenţial şi fost ministru al culturii Vladimir Medinski, în timp ce echipa ucraineană este formată din 14 membri şi e condusă de fostul ministru al apărării Rustem Umerov, numit între timp şef al Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare.
Din echipa de negociere ucraineană fac parte de asemenea consilierul şefului administraţiei prezidenţiale Oleksandr Bevz, şeful adjunct al Statului Major al Forţelor navale Oleksandr Diakov şi prim-adjunctul ministrului de externe Serghii Kisliţa.
Discuţiile erau programate să înceapă la ora locală 19:00, care coincide cu ora Moscovei şi a Kievului, la Palatul Ciragan din Istanbul.
Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”











