StiripesurseSocialvideo | Prim-ministrul Bulgariei se află în vizită în Republica Moldova

video | Prim-ministrul Bulgariei se află în vizită în Republica Moldova

Publicat:

Prim-ministrul Dorin Recean îl va primi în vizită oficială, la Casa Guvernului, pe omologul său bulgar, Rossen Jeliazkov, începând cu ora 10:00. După o conferință comună, anunțată pentru ora 11:15, cei doi premieri se vor deplasa într-o vizită de lucru în sudul țării, la Taraclia, unde există o comunitate numeroasă de etnici bulgari, transmite IPN.

Programul de la Taraclia va începe la Casa de Cultură din localitate, unde, după ceremonia de întâmpinare, va avea loc o întâlnire cu liderii locali, primarii și cetățenii.

Citește și: Kadîrov, salvat de la moarte în vacanță, în Turcia

Între orele 15:10 și 16:10, este programată o întâlnire între miniștrii educației ai Republicii Moldova și Bulgariei, la Filiala Universității „Angel Kanchev” din Ruse, Taraclia. După discuții, cei doi miniștri vor semna un acord privind transmiterea patrimoniului fostei Universități din Taraclia.

De la ora 16:30, este anunțat un program festiv și vor fi susținute alocuțiuni oficiale cu privire la sprijinul bilateral pentru educația în limba bulgară și cooperarea academică.


Activitățile se vor încheia cu un program artistic de muzică populară bulgară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.