StiripesurseCultură și MediaIstoricul Karl Schlögel, recompensat cu Premiul pentru Pace atribuit de editorii...

Istoricul Karl Schlögel, recompensat cu Premiul pentru Pace atribuit de editorii și librarii germani

Publicat:

Istoricul și eseistul german Karl Schlögel a fost recompensat cu Premiul pentru Pace atribuit de editorii și librarii germani, informează marți DPA.

Schlögel a fost unul dintre primii experți în Europa de Est care a avertizat în legătură cu politica expansionistă agresivă a președintelui rus Vladimir Purin, a precizat juriul. ”Mesajul său este clar și urgent: Fără o Ucraină liberă, nu poate exista pace în Europa”.

Premiul este dotat cu suma de 25.000 de euro și este acordat începând din anul 1950 de Asociația editorilor și librarilor germani.

Ceremonia de înmânare a premiului are loc, potrivit tradiției, în ultima zi a Târgului de carte de la Frankfurt, în Biserica Sfântul Paul. Anul acesta va avea loc pe 19 octombrie.

Karl Schlögel s-a născut în 1948 în localitatea Hawangen, din regiunea Allgäu, Bavaria.


A studiat istoria Europei de Est, filozofie, sociologie și studii slave în Berlin.

În 1966 a călătorit pentru prima dată în Uniunea Sovietică, iar în 1968, a experimentat personal Primăvara de la Praga. Perioadele petrecute în Mosova și Leningrad în anii 1980 i-au modelat cercetarea. În 2014, a călătorit în Ucraina după anexarea Crimeei.

Prin volumele ”Moscow, 1937”, publicat inițial în germană cu titlul ”Terror und Traum” (Teroare și vis) în 2008, și ”The Soviet Century: Archaeology of a Vanished World” (2017), ”a pus bazele unei istoriografii dinamice, pline de viață”, a spus Karin Schmidt-Friderichs, președinta Asociației editorilor și librarilor germani, precum și președinta consiliului de administrație.

În lucrările sale, Schlögel combină istoriografia empirică cu experiențele personale, a spus ea. ”Cu ajutorul unui stil narativ care combină observația, sentimentul și toleranța, corectează prejudecăți și stârnește curiozitate”, a spus Schmidt-Friderichs.

”Este o surpriză și o mare onoare”, a reacționat istoricul în vârstă de 77 de ani.

Acesta și-a exprimat recunoștința pentru primirea premiului, spunând că reprezintă o recunoaștere a cercetărilor sale asupra Europei de Est.

Schlögel a rezumat munca sa de mai multe decenii asupra Europei de Est prin titlul uneia din primele sale cărți: ”The Centre Lies Eastwards”.

Schlögel a lansat un apel către țările occidentale să susțină în continuare Ucraina împotriva agresiunii Rusiei.

Schlögel a declarat pentru DPA că există o zicală: ”Dacă vrei pace, pregătește-te de război”. A subliniat că apărarea este cea mai bună modalitate de a contracara agresiunea și de a preveni expansiunea unui război. ”De aceea, sprijinirea Ucrainei este de asemenea cea mai bună modalitate de a asigura pacea în Europa”.

Anul trecut, premiul a fost acordat istoricului american Anne Applebaum, iar în 2023 scriitorului britanico-indian Salman Rushdie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avion Wizz Air, la două secunde de o tragedie. Eroarea care putea provoca un dezastru

Un Boeing 737 Max a decolat la doar 162 de metri de capătul pistei din Luton, după ce piloții au introdus parametri de zbor...

UE și-a majorat puternic importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia în prima jumătate a anului

Uniunea Europeană și-a majorat puternic importurile de gaze naturale lichefiate din Rusia în prima jumătate a anului 2026, chiar înainte ca interdicția totală privind...

Iran: o revoluție de palat

Încetarea focului de 60 de zile dintre Iran și Statele Unite este în moarte clinică. Ostilitățile s-au reluat. Războiul a avut însă o consecință...

Comisia Europeană: Instagram și Facebook sunt concepute pentru a crea dependență

Comisia Europeană a anunțat că a ajuns la concluzia preliminară că Meta a încălcat Actul privind serviciile digitale (DSA) din cauza designului cu potențial...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.