Încetarea focului de 60 de zile dintre Iran și Statele Unite este în moarte clinică. Ostilitățile s-au reluat. Războiul a avut însă o consecință majoră: Liderul Suprem a cedat cea mai mare parte a puterii Gardienilor Revoluției, scrie Le Temps.
Speranțele pentru un sfârșit iminent al războiului dintre Statele Unite și Iran au fost spulberate de reluarea ostilităților. Aceasta este o veste proastă atât pentru regiune, cât și pentru economia globală. Îndrăzneala noilor lideri ai Republicii Islamice contrastează puternic cu prudența regretatului Lider Suprem, care a fost înmormântat joi în orașul sfânt Mashhad. Pare să arate că aceștia nu se tem în mod clar de nimic, nici măcar să atace navele din Golful Persic, încălcând flagrant încetarea focului.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
De la începutul războiului israeliano-american împotriva Iranului, pe 28 februarie, nu a existat nicio schimbare de regim în Iran, dorită inițial de Donald Trump și de a un segment al poporului iranian. Cu toate acestea, a existat o schimbare reală în interiorul regimului. Conflictul, ale cărui consecințe se dovedesc dezastruoase pentru Washington până acum, a permis o mini-revoluție.
Odată cu moartea Liderului Suprem Ali Khamenei și instalarea grăbită, în aceeași funcție, a fiului său, Mojtaba – a cărui locație este incertă – o facțiune a regimului a ajuns la putere: Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC). Această schimbare contestă unul dintre principiile fundamentale ale Republicii Islamice: velayat-e faqih (jurisdicția), care, din 1979, a consacrat autoritatea absolută a Conducătorului Suprem asupra instituțiilor iraniene.
Nu vă faceți iluzii
Confruntați cu un Donald Trump care continuă să ezite în privința viitorului, Gardienii Revoluției (Pasdaran), care controlau deja o mare parte a economiei, au profitat de război pentru a prelua toată puterea și a militariza regimul. Având în vedere lipsa totală de încredere dintre Teheran și Washington, memorandumul de înțelegere dintre cele două țări care stabilea un armistițiu de 60 de zile este practic în moarte clinică.
Reluarea ostilităților de către Gardienii Revoluției este cu atât mai surprinzătoare cu cât acordul în cauză le era mult mai favorabil decât Americii lui Trump. Acesta trebuia să permită Iranului să beneficieze de eliberarea treptată a miliardelor de dolari din fondurile înghețate prin sancțiuni – un câștig neașteptat deosebit de binevenit într-un moment în care economia iraniană se află într-o stare catastrofală.
Memorandumul de înțelegere a relevat slăbiciunea extremă a poziției americane în negocieri. Culmea, având în vedere puterea militară și economică a Statelor Unite în fața unui Iran slăbit, care, cu toate acestea, încă deține un factor de descurajare puternic: controlul strâmtorii Ormuz.
Pe măsură ce perioada de 60 de zile prevăzută în acordul-cadru se apropie de sfârșit, nu ar trebui să vă faceți iluzii. Nu se vor înregistra progrese în ceea ce ar fi trebuit să fie nucleul discuțiilor de la început: problema nucleară iraniană. Și cu atât mai puțin în ce privește problema spinoasă a rachetelor balistice și a interpușilor Iranului (aliații regionali).
Absența noului Conducător Suprem amplifică rivalitățile din interiorul puterii iraniene
Mojtaba Khamenei nu a participat la niciuna dintre ceremoniile funerare dedicate tatălui său, alimentând incertitudinile privind capacitatea sa de a arbitra conflictul dintre partizanii negocierilor cu Statele Unite și ultraconservatorii care se opun acestora. Sâmbătă, el a rupt tăcerea, însă doar printr-un mesaj scris, notează Liberation.
Mojtaba Khamenei, în vârstă de 56 de ani și noul Conducător Suprem al Iranului, nu a fost prezent săptămâna trecută la Mashhad, unde a avut loc înmormântarea tatălui său, Ali Khamenei, căruia i-a succedat în funcție. Nu a condus ceremonia funerară, deși era așteptat să o facă. De asemenea, nu a participat nici la ceremoniile organizate la Teheran și Qom, nici la Najaf și Karbala, cele două orașe sfinte ale șiiților din Irak.
A rămas complet invizibil pe parcursul celor șase zile de ceremonii dedicate tatălui său, asasinat în prima zi a războiului, pe 28 februarie, în urma unor bombardamente israeliano-americane asupra complexului său din capitala iraniană. Mojtaba Khamenei nu a participat nici măcar la funeraliile soției sale, Zahra Haddad-Adel, ucisă în aceleași atacuri.
Grav rănit sau în comă?
„Absența sa, mai ales de la Mashhad, este extrem de gravă pentru sistemul Republicii Islamice”, explică Farid Vahid, codirector al Observatorului pentru Africa de Nord și Orientul Mijlociu din cadrul Fundației Jean-Jaurès.
„Liderul Suprem are atât un rol religios, cât și unul politic. El este cel care decide și arbitrează la cel mai înalt nivel, inclusiv în cele mai sensibile dosare, cum sunt negocierile cu Statele Unite. Trebuie să vorbească și să fie văzut. Altfel, sistemul nu poate funcționa. Se vede deja că ultraconservatorii și pragmaticii se confruntă deschis, fiecare pretinzând că vorbește în numele Liderului Suprem. O asemenea situație nu poate dura.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
”Sâmbătă, un mesaj atribuit lui Mojtaba Khamenei a fost publicat pe canalul său de Telegram. Fără surprize, noul Lider Suprem și-a întrerupt tăcerea pentru a cere răzbunare. În textul datat vineri, el promite să răzbune „sângele curat” al tatălui său și pe cel al „tuturor martirilor” căzuți în cele „două războaie” purtate de Republica Islamică împotriva Israelului și Statelor Unite, denunțând „asasinii criminali și lipsiți de onoare”. Persoanele vizate, avertizează el, „figurează pe o listă”.
Numit în funcție în luna martie, Mojtaba Khamenei nu a avut până acum nicio apariție publică. Nu a susținut niciun discurs televizat, nu a apărut în nicio înregistrare video și nu a transmis niciun mesaj audio. În numele său au fost citite doar comunicate oficiale.Este în viață? Cel mai probabil da, în condițiile în care Israelul a declarat că îl va elimina imediat ce va avea ocazia. Dar este capabil să-și exercite atribuțiile? Unele surse afirmă că s-ar afla în comă, altele susțin că ar fi grav rănit, ars și desfigurat, incapabil să citească sau chiar să scrie o scrisoare.
Două tabere se confruntă
Absența sa amplifică tensiunile și rivalitățile din tabăra conservatoare, în timp ce reformatorii au devenit practic irelevanți.Puterea este concentrată în prezent în mâinile Consiliului Suprem de Securitate Națională, format din treisprezece membri, și ale Consiliului Național de Apărare, structură mai restrânsă creată după izbucnirea războiului. Aceste organisme nu mai au practic nicio contrapondere, întrucât Parlamentul nu s-a mai întrunit din primăvară.
Cele două tabere aflate în conflict sunt:„Pragmaticii”, conștienți de colapsul economiei iraniene și favorabili negocierilor cu Statele Unite pentru ridicarea sancțiunilor internaționale și deblocarea activelor iraniene înghețate;Ultraconservatorii, radical ostili oricărui dialog cu „Marele Satan”, responsabil – în opinia lor – de uciderea lui Ali Khamenei. Ei susțin o linie de confruntare fără concesii și resping acordul-cadru semnat la 17 iunie, la Versailles, între Teheran și Washington.
Printre pragmatici se numără președintele Massoud Pezeshkian și, mai ales, Mohammad Ghalibaf, președintele Parlamentului și fost primar al Teheranului.Fost comandant al Gardienilor Revoluției și veteran al războiului Iran-Irak, Ghalibaf nu este un moderat, ci un conservator, cunoscut totodată pentru acuzațiile de corupție și fost protejat al lui Ali Khamenei. În prezent, el reprezintă Iranul în negocierile cu Statele Unite desfășurate în Pakistan și Elveția. Alături de el se află ministrul de externe Abbas Araghchi, membru și el al Consiliului Suprem de Securitate Națională.
În tabăra opusă se află influentul comandant al Gardienilor Revoluției, Ahmad Vahidi. La fel ca Mojtaba Khamenei, și el s-a ascuns o perioadă; predecesorul său, Mohammad Pakpur, fusese ucis chiar pe 28 februarie într-un atac americano-israelian.Ahmad Vahidi a reapărut public pe 3 iulie, la complexul Mosalla din Teheran, unde fusese adus sicriul lui Ali Khamenei. Considerat unul dintre cei mai intransigenți lideri ai regimului, el a condus timp de nouă ani Forța Al-Qods, responsabilă cu proiectarea influenței externe a Republicii Islamice prin finanțarea și înarmarea „axei rezistenței”, formată, între alții, din milițiile șiite irakiene, Hezbollahul libanez și Hamasul palestinian.
Un alt reprezentant al liniei dure este Saïd Jalili. Fost negociator-șef în dosarul nuclear între 2007 și 2013, el a candidat de trei ori fără succes la președinție sub sloganul „nici compromis, nici capitulare”. Este susținut de Frontul pentru Stabilitatea Revoluției Islamice, cea mai conservatoare formațiune politică din Iran.Șeful autorității judiciare, Gholamhossein Mohseni Ejei, cleric în vârstă de 69 de ani, întruchipează poate și mai bine tabăra ultraconservatoare.
Fost ministru al informațiilor în timpul președinției lui Mahmud Ahmadinejad, el este asociat cu reprimarea sângeroasă a „Mișcării Verzi”, care contestase realegerea președintelui. În fruntea justiției, tot el a ordonat procesele sumare împotriva participanților la protestele din ianuarie 2026, în cursul cărora au fost ucise cel puțin 5.000 de persoane.
„Moarte partizanilor compromisului!”
Conflictul dintre pragmatici și ultraconservatori se manifestă tot mai deschis.Pe 30 iunie, un interviu acordat de Mohammad Ghalibaf televiziunii de stat, aflată sub influența taberei radicale, a fost întrerupt brusc exact în momentul în care urma să vorbească despre deblocarea activelor iraniene înghețate, potrivit biroului de presă al Parlamentului.
Săptămâna trecută, ministrul de externe Abbas Araghchi a fost întâmpinat cu scandări de „Moarte partizanilor compromisului!” în timpul unei vizite la mausoleul din Karbala, în Irak. Câteva zile mai târziu, la comemorarea morții lui Ali Khamenei, desfășurată la Teheran, el a fost numit „trădător” și lovit cu o piatră.Teoretic, noul Lider Suprem ar fi trebuit să tranșeze disputa și să decidă dacă Iranul negociază sau nu cu Statele Unite.
În realitate, nu a făcut-o.Într-un comunicat difuzat de agenția oficială Irna și atribuit lui Mojtaba Khamenei, acesta afirmă că, în principiu, se opune unui acord cu Washingtonul, dar că îl susține de această dată datorită garanțiilor oferite de președintele Pezeshkian și din dorința de a păstra consensul politic. O formulare deliberat ambiguă, care permite ambelor tabere să pretindă că beneficiază de sprijinul său.
Există însă un punct asupra căruia pragmaticii și ultraconservatorii par să fie de acord: întărirea influenței Gardienilor Revoluției, ai căror generali se regăsesc în ambele tabere.Corpul Gardienilor trecuse printr-o perioadă dificilă, marcată de destrămarea „axei rezistenței”, înfrângerile suferite în Gaza și, în mare măsură, în Liban, de căderea regimului lui Bashar al-Assad în Siria, în decembrie 2024, precum și de slăbirea milițiilor sale din Irak.„În Siria au suferit o înfrângere ideologică și politică majoră”, explică Bernard Hourcade, cercetător emerit la CNRS.
„În realitate, au fost salvați de Israel și de Statele Unite. Deveniseră o forță ideologică în declin și tot mai contestată, iar războiul le-a redat legitimitatea națională, aceea de apărători ai națiunii.”
Totodată, Gardienii Revoluției au câștigat și mai multă libertate de acțiune. Cât timp Ali Khamenei era în viață, ei trebuiau să i se supună. Odată cu succesiunea fiului său, încă invizibil în spațiul public, această obligație pare să se fi diminuat considerabil.
