StiripesurseȘtirile zileiSiegfried Mureșan: Alegerile parlamentare din Moldova sunt esențiale pentru procesul de...

Siegfried Mureșan: Alegerile parlamentare din Moldova sunt esențiale pentru procesul de aderare la UE

Publicat:

Alegerile parlamentare din Republica Moldova sunt esențiale pentru procesul de aderare la Uniunea Europeană și pentru atragerea fondurilor europene, consideră europarlamentarul Siegfried Mureșan.

Citește și: Moldova poate exporta castraveți și bulbi de ceapă în Israel

Oficialul a subliniat că Uniunea Europeană a mobilizat un sprijin financiar record și a început negocierile de aderare cu Republica Moldova tocmai pentru că guvernarea proeuropeană de la Chișinău a realizat progrese foarte importante în direcția reformelor, combaterii corupției și integrării europene.

„Fără aceste reușite ale autorităților, Uniunea Europeană nu ar fi oferit nici jumătate din sprijinul acordat în ultimii ani. Uniunea Europeană nu oferă cecuri în alb. Vă dau și un exemplu ilustrativ: în timp ce actuala guvernare proeuropeană a obținut de la Uniunea Europeană cel mai mare pachet de sprijin din istoria țării — 1,9 miliarde de euro, pe lângă alte pachete de sprijin financiar și tehnic — precedenta guvernare a Republicii Moldova nu a reușit să atragă complet nici măcar o asistență macrofinanciară din partea Uniunii Europene de 100 de milioane de euro. Amintesc că, în 2020, Guvernul Chicu a pierdut ultima tranșă din asistență, în valoare de 40 de milioane de euro, fiindcă nu a îndeplinit reformele agreate și a înghețat procesul de integrare europeană a țării”, a precizat Mureșan.

Potrivit lui, Moldova are acum la dispoziție cel mai mare instrument de sprijin financiar din istoria sa – 1,9 miliarde de euro, iar în următorii ani, pe lângă acești bani, odată cu progresele în procesul de aderare, ar trebui să vină și fondurile de pre-aderare.


„Dar, pentru ca aceste 1,9 miliarde de euro, precum și fondurile de pre-aderare, să fie atrase în economie și să nu fie înghețate – cum s-a întâmplat în Ungaria – sau pierdute — cum s-a întâmplat cu Guvernul Chicu – este nevoie, în continuare, la Chișinău, de o guvernare pro-europeană, pro-reforme, pro-stat de drept, nu de una pro-rusă. Dacă vrem ca Republica Moldova să continue parcursul european și să devină stat membru al Uniunii Europene în viitorul apropiat, guvernarea proeuropeană trebuie să continue și după alegerile parlamentare din toamnă”, a precizat Mureșan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.