StiripesurseȘtirile zilei'Moldovagaz' cere măsuri concrete pentru reducerea pierderilor în rețelele de distribuție...

‘Moldovagaz’ cere măsuri concrete pentru reducerea pierderilor în rețelele de distribuție a gazelor naturale

Publicat:

Volumul consumului tehnologic și pierderilor de gaze naturale în prima jumătate a anului 2025 în rețelele de distribuție a gazelor naturale ale întreprinderilor de distribuție din grupul „Moldovagaz”, precum și măsurile necesare pentru reducerea în continuare a acestui indicator au fost discutate într-o ședință de lucru cu participarea membrilor Consiliului de Administrație și a șefilor de direcții ai companiei „Moldovagaz”.

În timpul discuției, s-a remarcat faptul că unii operatori de distribuție a gazelor au reușit să reducă pierderile față de perioada similară a anului trecut și să se încadreze în volume normative, în timp ce alte întreprinderi n-au înregistrat astfel de reducere, însă s-au încadrat în valori normative, iar unele chiar au depășit acești parametri, potrivit provincial.md.

Citește și: UE a aprobat al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei: „Unul dintre cele mai dure de până acum”

„Având în vedere viitoarele relații cu noul furnizor de gaze naturale, este necesar de mărit precizia datelor oferite privind consumul de gaze, iar nivelul pierderilor să fie redus la minim. În viitorul apropiat, vă rog să oferiți propuneri din partea companiilor de distribuție a gazelor naturale cu privire la modificarea metodologiei respective a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, care vor fi ulterior sistematizate și expediate autorității de reglementare”, a declarat dl Vadim Ceban, Președintele Interimar al Consiliului de Administrație al companiei „Moldovagaz”.

În cadrul ședinței s-a dezbătut și implementarea continuă a planului de măsuri pentru reducerea pierderilor de gaze naturale în a doua jumătate a anului 2025, în special pentru companiile de distribuție a gazelor, care nu s-au încadrat în normativele în prima jumătate a anului. Această măsură este în corespundere cu Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 3 martie 2023, conform căreia Guvernul/Agenția Proprietății Publice, prin intermediul reprezentanții săi în organele de conducere ale SA „Moldovagaz”, va iniția elaborarea și implementarea unui plan de acțiuni corespunzător. Conform calculelor preliminare, în anul 2025 nivelul pierderilor în rețelele de distribuție a gazelor ale grupului „Moldovagaz” va constitui 14,944 milioane de metri cubi. Spre comparație, în 2010 această cifră a depășit 57 de milioane de metri cubi.


Citește și: Maia Sandu: „Datorăm pacea noastră Ucrainei. Vrem să aderăm împreună la Uniunea Europeană”

Grupul de companii „Moldovagaz” include întreprinderile de distribuție de gaze „Chișinău-gaz”, „Bălți-gaz”, „Ialoveni-gaz”, „Orhei-gaz”, „Ungheni-gaz”, „Cimișlia-gaz”, „Cahul-gaz”, „Gagauz-gaz”, „Taraclia-gaz”, „Stefan-Vodă gaz”, „Florești-gaz”, „Edineț-gaz”, deservind peste 830 mii de consumatori finali.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

Horoscop 22 iulie 2026

Ziua aduce clarificări în bani, relații și carieră. Berbecii pot rezolva o problemă financiară, Taurii au parte de discuții sincere în cuplu, iar Scorpionii...

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.