StiripesurseDiasporaEmmanuel Macron le cere europenilor să rămână uniţi şi coerenţi

Emmanuel Macron le cere europenilor să rămână uniţi şi coerenţi

Publicat:

Preşedintele francez Emmanuel Macron a insistat joi la Salzburg (Austria) asupra importanţei ca statele europene să rămână unite şi coerente, pe ultima sută de metri a negocierilor privind Brexit-ul, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Vor exista tensiuni”, a avertizat preşedintele francez la sosirea la summitul informal al UE de la Salzburg.

Citeşte şi: Liderii UE au făcut progrese minore în discuţiile privind migraţia

“Vor fi întotdeauna momente dificile (…) dar trebuie să apăram interesele Uniunii Europene pe termen scurt, mediu şi lung”, a adăugat el.

Negocierile privind Brexit-ul trebuie accelerate pentru încheierea în această toamnă a unui acord privind retragerea Marii Britanii, care urmează să părăsească oficial UE la sfârşitul lunii martie 2019.


Pentru Macron, cel mai important este să “rămânem împreună, să avem o abordare comună” şi să “rămânem coerenţi”. “Trebuie găsită o soluţie, însă ea nu trebuie să afecteze coerenţa, forţa celor patru libertăţi ale pieţei unice”, a mai spus el.

În ceea ce priveşte problema migraţiei, “avem nevoie de rezultate deoarece cetăţenii noştri au nevoie să fie protejaţi”, a afirmat Macron.

Vezi şi: Probleme mari pentru un avion de pasageri indian. 30 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale – VIDEO

“Susţin propunerea Comisiei Europene de creştere a efectivelor Frontex la 10.000 (de agenţi de frontieră) pentru a apăra graniţele UE”, a adăugat el, referindu-se la un anunţ recent al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

El a solicitat, de asemenea, o politică “mult mai eficientă” pentru organizarea întoarcerii migranţilor care nu pot obţine azil în Europa.

Precedentul summit european din iunie a scos la lumină disensiunile profunde dintre ţările europene cu privire la politica în domeniul migraţiei, aminteşte AFP.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.