StiripesurseDiasporaUE şi Marea Britanie trebuie să înregistreze progrese substanţiale în negocierile...

UE şi Marea Britanie trebuie să înregistreze progrese substanţiale în negocierile pe tema Brexit până în noiembrie (Merkel)

Publicat:

Uniunea Europeană şi Marea Britanie trebuie să înregistreze progrese substanţiale pentru a ajunge la un eventual acord pe tema Brexit până în noiembrie, afirmă cancelarul Germaniei, Angela Merkel, după summitul informal din oraşul austriac Salzburg, potrivit mediafax.

“Este clar că avem nevoie de progrese substanţiale până în octombrie şi că trebuie să finalizăm totul în noiembrie”, a afirmat Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Reuters.

Citește și : Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, riscă o nouă suspendare temporară a atribuţiilor

“Am parcurs deja un drum lung privind acordul de ieşire” a Marii Britanii din UE, “dar avem mult de lucru în privinţa viitoarei relaţii” bilaterale, a precizat Angela Merkel.

Marea Britanie ar urma să iasă din Uniunea Europeană în martie 2019.


Citește și : Cel puţin 12 persoane au murit în urma alunecărilor de teren în Filipine

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.