StiripesurseDiasporaScoţia solicită la CJUE să se stabilească dacă Marea Britanie poate...

Scoţia solicită la CJUE să se stabilească dacă Marea Britanie poate opri Brexit-ul

Publicat:

Curtea Supremă a Scoţiei a decis vineri, în urma apelului unui grup de petiţionari proeuropeni, să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) pentru a stabili dacă decizia Regatului Unit de a ieşi din UE poate fi revocată unilateral de acesta, transmit Reuters şi BBC News, potrivit agerpres.

Decizia Curţii Supreme de la Edinburgh înseamnă că CJUE ar trebui să stabilească dacă există posibilitatea juridică pentru Marea Britanie să rămână în UE dacă parlamentul de la Londra va hotărî astfel.

Citeşte şi: Incident armat la o ceremonie funerară din New York. Cel puţin şapte oameni au fost împuşcaţi

Petiţionarii au argumentat că este necesară certitudine juridică înaintea oricărui vot al parlamentului britanic, întrucât niciun stat nu s-a mai retras până acum din Uniunea Europeană.

Petiţionarii proeuropeni au susţinut că, deşi nu există nicio incertitudine din punct de vedere juridic că Marea Britanie ar putea opri Brexit-ul cu acordul celorlalte 27 state membre, ar trebui să caute să instituie un drept juridic de a face aceasta în mod unilateral, indiferent de poziţia blocului comunitar.


Citeşte şi: ‘Pitbullul’ lui Donald Trump va spune tot ce ştie în faţa procurorului special

Ei susţin că parlamentul de la Londra ar trebui să aibă dreptul de a revoca declanşarea Articolului 50 din Tratatul UE, fără a cere permisiunea celorlalte 27 state membre ale UE.

Planurile pentru Brexit ale premierului Theresa May sunt într-un mare impas după ce liderii UE au avertizat-o joi că, dacă nu va veni cu o alternativă la propunerile actuale, Marea Britanie va ieşi din Uniune fără un acord.

Decizia de vineri ar putea fi, teoretic, contestată în apel la Curtea Supremă a Marii Britanii, dar surse din domeniul juridic apropiate cazului consideră improbabilă această variantă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.