StiripesurseDiasporaDominic Raab acuză UE că 'pune frână' negocierilor privind Brexit

Dominic Raab acuză UE că ‘pune frână’ negocierilor privind Brexit

Publicat:

Negociatorul-şef britanic pentru Brexit, Dominic Raab, a acuzat vineri Uniunea Europeană că ‘pune frână’ negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE, el apreciind că ţara sa a făcut destule concesii la aceste negocieri şi a reproşat de asemenea europenilor că ei consideră Irlanda de Nord preţul pe care Marea Britanie trebuie să-l plătească pentru că a ales să părăsească UE, relatează agenţiile EFE şi Reuters, potrivit agerpres.

Vorbind la postul BBC, Raab a spus că la summitul european încheiat joi la Salzburg fără niciun progres liderii europeni au respins planul britanic privind Brexitul ‘fără nicio explicaţie coerentă asupra motivelor’ şi au avansat doar ‘revendicări dogmatice despre unitatea pieţei europene’, deşi, consideră negociatorul-şef britanic, propunerile Londrei vin tocmai în întâmpinarea ideii de menţinere a acestei unităţi a pieţei europene.

Citește și : 12 morți și 14 răniți într-un nou atac jihadist în nordul Mozambicului

El a insistat că propunerea britanică ce este cuprinsă în aşa-numitul Plan de Chequers are în vedere menţinerea unei pieţe comune a bunurilor între Marea Britanie şi UE, aceasta fiind în opinia Londrei şi cea mai bună opţiune de a menţine deschisă frontiera dintre Irlanda şi Irlanda de Nord.

Legat de aceasta din urmă, Raab a acuzat UE ar vedea în Irlanda de Nord preţul pe care Marea Britanie trebuie să-l plătească pentru că a decis să părăsească blocul comunitar.


El a asigurat în declaraţia sa că va continua să negocieze ‘cu bună credinţă’, dar a estimat că Londra a făcut deja destule concesii şi a cerut Uniunii Europene să ‘slăbească frâna de mână’.

Raab l-a criticat şi pe preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru gestul acestuia de a posta pe contul propriu de Instagram o fotografie în care îi oferă premierului Theresa May o farfurie cu prăjituri, alături de care adaugă textul că nu sunt şi cireşe, aluzie la mesajul transmis repetat de oficiali europeni că UE nu va accepta să ofere Marii Britanii niciun ‘cherrypicking”, adică nu vor accepta ca britanicii să aleagă numai ce pentru ei este convenabil în actuala relaţie cu UE. ‘Acesta nu este un comportament demn de un om de stat’, a spus Raab despre gestul lui Tusk, gest criticat şi de alţi politicieni britanici, unii calificându-l drept jignitor.

Premierul britanic Theresa May a declarat joi că, dacă în final nu va reuşi să obţină un acord acceptabil pentru ţara sa la negocierile cu UE privind Brexitul, atunci Marea Britanie se va pregăti pentru a ieşirea din UE fără niciun acord, asigurând totuşi că va prezenta în curând blocului comunitar o nouă propunere privind frontiera irlandeză, capitol care alături de viitorul relaţiilor economice dintre Marea Britanie şi UE împiedică deocamdată convenirea unui acord.

Citește și : Rusia şi Turcia au convenit asupra frontierelor ‘zonei demilitarizate’ din Idlib

Reacţia ei a survenit după ce liderii europeni reuniţi la summit au respins propunerile Londrei privind frontiera irlandeză şi relaţiile economice post-Brexit, ei invocând faptul că acceptarea acestor propuneri ar afecta integritatea pieţei unice europene.

Aceste propuneri, cuprinse în Planul de la Chequers, au în vedere ca Marea Britanie să menţină la capitolul comerţului cu bunuri relaţii strânse cu UE după ieşirea oficială din blocul comunitar, la 29 martie 2019, propunerile fiind însă mai restrictive la capitolul servicii, capitol care vizează în special centrul financiar londonez.

În chestiunea frontierei irlandeze, atât Londra cât şi Bruxelles-ul se opun creării unei ‘frontiere dure’ între Irlanda şi Irlanda de Nord, dar nu reuşesc să cadă de acord asupra modalităţilor de soluţionare a acestui capitol. UE a cerut Marii Britanii să aibă în vedere o aşa-numită soluţie de ‘backstop’ (sau ‘plasă de siguranţă’), care să se aplice dacă nu se va reuşi găsirea alteia mai bune în urma negocierilor privind Brexitul. Dar guvernul condus de Theresa May se teme că o asemenea soluţie de ‘backstop’ – care ar menţine Irlanda de Nord în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană – poate compromite integritatea teritorială a Regatului Unit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.